RESPECT.

Hommage à Narghita

Yesterday I saw a message where somebody was asking if there is such a person as Narghita, since she had never heard of her. I was amazed! I think the media in other countried makes efforts to exploit artists and here we forget even those who proudly represented us abroad, those we worshipped no more than 20 or 30 years back. Mankind has such short memory!

I will first tell you my memories of Narghita! With her, Indian movies (that were among the few foreign movies that the communist régime allowed), and the Jungle book, later on with Eliade my love for India got born.
When I was only 5 years old I accompanied my father for a movie at the local cinema from Onesti (my home-town). The small cinema was overcrowded, but it was normal for cinemas to be full, as in a small town like Onesti it was probably the only type of leisure available.
My memory is kind of blurry, I do not remember very well, but before the movie start, on the stage that stood for a screen, with the red velvet curtain behind I saw his wonderfully beutiful lady that was dressed in a manner that I could never imagine. She was sparkling in every detail, she had a long dress and many jewels and she seemed to have come from a fairy tale.
I grew up in the country-side, and "formal and beautiful" signified for me the Sunday morning when my grandmother, like all our neighbours, would give up the old clothes and naprons they were wearing during the weeks of hard work, to dress up in black for the church. So, the most elegant ladies were dressed in very pious black, and I probably had the honour to wear some grey or pink blouse bought by my mother.
Even when visiting my mother things weren't different: women would generally dress up in "blu worker" or grey, I do not remember vivid colours around me.
I write this because those were years of communism, when a woman was supposed to work hard, at home or in a factory and preferably to become a "heroine-mother", by giving birth to many children. Those were time of white and black TV, when they would cut even our cartoons in order to make us listen to some of Ceausescu's speech. We were cut from the rest of the world, I would think now we were living in a separate reality, our world started and ended here, in a grey realm.
Yet, people like Narghita had the courage to show us there is something else, the world is different, the world is beautiful and colourful. This is what I saw that evening in that cinema: a woman from the realm of fairy tales who was singing with celestial voice.
I did not know what India is, I could not understand what she was singing, but my feminine aesthetics was born that night: a woman should be like that, sparkling, delicate, soft, in vivid colours...It was the basis for my orientation towards a world that still today I find the most fascinating: India.
http://happyhour.protv.ro/video-iata-primele-imagini-cu-naarghita-dupa-20-de-ani/26800
I found some information about her in an online paper. of course, the angle is that of scandal, as the Romanian press get us used to. I will avoid that and take as good only the information, which I will try to translate here.
During the 80's she was noticed by Indira Gandhi during her visit to Romania. Indira was so impressed by yhe beauty, the voice and the movements of the young girl that was Narghita that she offered her a scholarship to India.
Narghita went to study there and she was accepted in Bollywood, where she also met Raj Kapoor. I didn t document enough to know what was her relationship to him, but why would we care? She met an important Indian actor, she represented Romania in India and also she brought India to Romania.
At some point Elena Ceausescu forbid her to go back to India. Narghita stopped singing publicly and the legend says she disappeared. nobody knew nothing of her. We saw a reportage on ProTv this autumn, talking about her (see the link). They say she not only doesn t appear publicly, but she also keeps silent, mauna practice. She is 70, she still wears red, she has the appearance of an Indian lost in this country.
I think we should respect artists who, at their times, honoured our country: do not foget them , do not put them in the same category with the non-values that the show-biz promotes today. Write about them with decency, do not put them in the mud, they do not deserve this!
source: http://www.indiamylove.weebly.com/

Program inscrieri Cursuri Actorie Q-Feel

Avem placerea sa va informam referitor la programul de inscrieri la Scoala Q-Feel:

21 Noiembrie 2009, sambata - ora 15:30,

are loc prima sedinta a Cursului de Actorie pentru adulti, grupa "L.N.Tolstoi";

25 Noiembrie 2009, miercuri - ora 19:00

va avea loc deschiderea Cursului de Actorie pentru adulti, grupa "Marin Sorescu";

5 Decembrie 2009, sambata - ora 17:30

va avea loc deschiderea Cursului de Actorie pentru copii 7-14 ani , grupa "B.S. Delavrancea";
*
Cursul include: Respiratie, dictie, mima, pantomima, improvizatie, miscare

scenica, prezentare discurs, comunicare, studiu pe baza textului, spectacol

de teatru.
*

Inscrierea consta in completarea fisei de inscriere si achitarea taxei de

650 ron(adulti)/ 500 ron(copii). Taxa se achita la finalul sedintei, in cazul in care considerati ca acest curs se apropie de asteptarile dumneavoastra.

Daca nu doriti sa continuati, puteti considera sedinta gratuita.
*

Frecventa curs: 1 sedinta (2 ore) / saptamana ; 16 sedinte / 4 luni (adulti)
1 sedinta (minim 1h:30') / saptamana ; 12 sedinte / 3 luni (copii)


Sedintele se tin in fiecare:
sambata intre orele 15:30-17:30/ gr. "Tolstoi" profesor Doina Ionescu
miercuri intre orele 19:00-21:00 / gr. "Sorescu" profesor Gabriela Ionita
sambata intre orele 17:30-19:00 / gr. "Delavrancea" profesor Gabriela Ionita
*

La final se organizeaza spectacol de teatru si se acorda diploma onorifica

de participare.
*


Va asteptam!


Contact:

Scoala de Teatru Q-Feel

Doina Ionescu - Actrita

Tel: 0731617892

contact@cursuri-actorie.ro

www.cursuri-actorie.ro

Adresa: Str. Tepes Voda, Nr. 1-3, Etaj 3, Sector 2, Bucuresti

(Zona Hala Traian, in spatele bisericii "Hagiu")

"Lumea teatrului este in noi, in fiecare!"

Jaffa, Michael R. Fischbach

Cunoscut în arabă ca Yafa, în ebraică ca Yafo, şi, în vechile scrieri biblice ca Joppa, Jaffa a fost ocupat milenii de-a rândul şi cucerit de numeroşi invadatori şi imperii, inclusiv romanii, cruciaţii, otomanii, Napoleon, campania egipteană lui Ibrahim Paşa, britanici, şi, în final, Israel. Împreună cu Acre, Jaffa a fost unul dintre principalele porturi maritime ale Palestinei până în secolul al XX-lea. A fost un oras comercial de importanţă majoră, precum şi punctul de sosire tradiţional pentru pelerini, şi mai târziu pentru imigranţi evrei.
Având în vedere terenurile agricole ale oraşului, fertile şi irigate şi locaţia centrală, agricultura şi comerţul au fost cele mai importante ramuri ale economiei. Jaffa a fost, de asemenea, remarcat pentru plantaţiile sale de fructe de mare.
Poziţia oraşului Jaffa ca poarta de acces a Palestinei cu lumea a făcut-o unul din centrele din ţară cel mai important al comerţului. Comerul a crescut în perioada de ocupaţie egipteană, şi mărimea şi importanţa oraşului au crescut în continuare, în Palestina devenind din ce în ce mai legată de economia industrială europeană în secolul al XIX-lea. Importul şi exportul au fost facilitate de deschiderea unei linii de cale ferata la Ierusalim în 1892. După primul război mondial, linia de cale ferată de plecare în Qantara a fost extinsă prin Jaffa la Haifa. Jaffa a fost, de asemenea, un centru pentru pescuit, precum şi fabricarea de săpun şi ulei de măsline.
Populaţia în Jaffa a început să crească în secolul al XIX-lea, la fel cum şi demografia acesteia a început să se schimbe. Populaţia a crescut de la 23,000 în 1892 la 70.000 chiar înainte de primul război mondial Nu toţi noii locuitori au fost arabii. Ordinul franciscan Romano-Catolic a construit o mănăstire pe sit-ul de cetate, şi comercianţii francezi şi italiani au început să sosească în schimburile comerciale cu Europa extinsă. Începând din 1841, evrei sefarzi din Africa de Nord au început să se stabilească în Jaffa. Ei s-au alăturat evreilor europeni din anii 1880.
Jaffa a fost, de asemenea, unul dintre principalele centre culturale pentru palestinieni. Scriitorii săi au adus contribuţii importante literaturii palestiniene, şi de cele mai multe ziare din ţară arabă au fost publicate acolo.
Palestina Mandatară a afectat soarta oraşului Jaffa considerabil. Populaţia oraşului a crescut de la 47,000 în 1922 la 94000 în 1944 (din care 28,000 erau evrei). Dar, din cauza grevei generale din 1936 în sectorul palestiniene, Haifa şi Tel-Avivau eclipsat rapid Jaffa în rolul său de principal port din Palestina, în ciuda deschiderea portului Jaffa din acel an. "oraşul a fost de asemenea afectate de tensiuni naţionaliste în creştere între evrei şi palestinieni, mai ales dat fiind faptul că Jaffa a fost principalul port de intrare pentru imigranţi evrei.În iunie 1936, mari părţi ale oraşului vechi au fost demolate de britanici în mijlocul grevei generale.
În aprilie 1948, în timpul războiului arabo-israelian , Jaffa a fost atacat de Irgun şi forţelor de Haganah, şi s-a predat pe 13 mai. După un exod în masă, numai 3600 de locuitori ai săi au rămas în oraş până la sfârşitul anului 1948.
articol de Michael R. Fischbach

Cultura Măslinului în Palestina

Ramura de măslin, este un simbol universal al păcii. Acest lucru a fost evidenţiat şi de Yasser Arafat care a ridicat ramura de măslin, în Adunarea ONU şi a declarat că el este pentru pace în Palestina. Din păcate, măslinul continuă să fie un motiv de conflict în Palestina.

Măslinul este o parte inseparabila a culturii palestiniene jucând în acelaşi timp un rol vital în agricultură , economie şi a identitate naţionale. Există o cultură ţesută în jurul arborelui de măsline, împreună cu ritualuri multe asociate cu recoltare. În Palestina sezonul de cules de măsline este în mod tradiţional considerat un timp al bucuriei şi este de o mare importanţă, mai ales la sate. Există festivaluri de recoltare de măsline ce au loc în toată Palestina. Cules de măsline , începe pe la sfârşitul lui septembrie şi ţine până la sfârşitul lunii noiembrie.

Copiii din Palestina au liber, astfel încât îşi pot ajuta părinţii în acest moment de "onorat efort".

Pe scurt, există o arta de a culege de fructe de măsline. Chiar dacă locul de muncă este greu, consumatoare de timp şi dă osteneala, familiile aşteaptă cu nerăbdare acest sezon de recoltare. Acesta este momentul în care familiile se reunească în satele lor natale. Acei membri de familie care au emigrat în străinătate sau în oraşe , reven la sat să ia parte la ritualul culesului de măsline. În afară de membrii familiei există prieteni de la oraşe şi voluntari din străinătate. În plus faţă de culesul de fructe de măsline şi de sortare acestora este un moment de bârfă, schimbul de experienţă şi, desigur, mâncare şi băutură.

Octombrie şi noiembrie în Palestina sunt caracterizate de vreme uşoară, nici prea cald, nici prea rece. Mesele sunt parte integrantă a experienţei. Printre alte lucruri se servesc pâine de casă , brânză albă, roşii şi castraveţi şi amăsline desigur.



Sezonul de cules de măsline ţin presele de ulei de măsline ocupate aproape tot timpul. Sătenii aduc fructele de măslin culese la aceste mori pentru prelucrare şi pentru a face de ulei. Unele fructe sunt conservate şi îmbutelierea cu conservanţi. Aceasta este o delicatesă la fiecare masa, în Palestina.

Sursa
Din Asia Tribune, Lun, 2008-11-24

De Dr. T. Jayasinghe

L'amour est un oiseau rebelle
Que nul ne peut apprivoiser,
Et c'est bien en vain qu'on l'appelle
S'il lui convient de refuser.
Rien n'y fait menace ou prière,
L'un parle bien, l'autre se tait,
Et c'est l'autre que je préfère,
Il n'a rien dit mais il me plaît.
Refrain:
|: L'amour, l'amour, :|
L'amour est enfant de Bohème,
Il n'a jamais jamais connu de loi,
Si tu ne m'aimes pas je t'aime,
Si je t'aime prends garde à toi.

2. L'amour que tu croyais surprendre
Battit de l'aile et s'envola,
L'amour est loin, tu peux l'attendre,
Tu ne l'attends plus, il est là.
Tout autour de toi, vite, vite,
Il vient, s'en va, puis il revient,
Tu crois le tenir, il t'évite,
Tu crois l'éviter, il te tient.
Refrain:

http://www.youtube.com/watch?v=axvhEUyVfX0&feature=related

Aida, de G. Verdi detalii si libretul in italiana

Giuseppe Verdi

Aida este o operă compusă pe muzică de Giuseppe Verdi, bazată pe un libret scris de Antonio Ghislanzoni.

Opera "Aida" a fost compusă pentru inaugurarea primului teatru muzical de la Cairo şi pentru sărbătorile legate de încheierea lucrărilor la Canalul Suez. Deşi are acest caracter ocazional, lucrarea constituie o adevărată cotitură în creaţia lui Verdi. Prin înfruntarea caracterelor, forţa pasiunii şi expresivitatea muzicii, "Aida" este o autentică dramă romantică. Această operă reprezintă nu numai una din cele mai importante lucrări ale lui Verdi, ci şi o culme a genului de operă în general. După premiera de la Cairo, adevăratul triumf, care lansează lucrarea în lumea operei, este premiera italiană. Premiera operei a avut loc la Teatrul de Operă din Cairo în data de 24 decembrie 1871.
ACTUL I
„Aida” de Giuseppe Verdi (afiş)

Marele preot Ramfis îi aduce la cunoştinţă tânărului comandant Radames că etiopienii s-au răsculat din nou şi au năvălit pe pământul Egiptului. Marele preot va face cunoscută regelui voinţa zeitei Isis, care va desemna pe conducătorul suprem al armatelor egiptene pentru alungarea năvălitorilor. Rămas singur, Radames doreşte a fi el alesul. Ambiţia lui de glorie militară se împlineşte cu speranţa de a putea cere, în caz de victorie, libertatea Aidei - o sclavă etiopiană din suita fiicei faraonului - pe care o iubeşte în taină. Apare Amneris, fiica faraonului, care-l iubeşte cu pasiune pe Radames, fără ca acesta să-i împărtăşească sentimentele. În curtea interioară a palatului îşi face apariţia Aida, tristă şi îngândurată. Si ea îl iubeşte pe Radames, dar în acelaşi timp gândurile i se îndreaptă spre patria sa scumpă, de unde tatăl ei Amonasro, regele Etiopiei, a pornit revolta împotriva Egiptului. Amneris surprinde privirile pe care le schimbă Radames cu Aida, devenind bănuitoare. Ea promite să o lovească fără milă pe această sclavă dacă se va convinge că este într-adevăr rivala ei. În faţa regelui şi a marilor demnitari este introdus solul, care aduce veşti despre prăpădul provocat de năvălitorii etiopieni porniţi spre Theba. Radames este numit comandant suprem iar Amneris îi înmânează steagul care va trebui să-l însoţească în luptă. Cu toţii îi urează să revină învingător. Aida, rămasă singură, îsi exprimă nemărginita durere, frământându-se între sentimentul de iubire faţă de Radames şi dragostea pentru patrie şi pentru tatăl ei. În disperare, cere zeilor moartea, singura ei salvare. Templul zeului Phtah. Preoţii şi preotesele se roagă pentru victoria armatei egiptene. Din interiorul templului se aude rugăciunea marii preotese. Marele preot Ramfis îi predă lui Radames sabia sfinţită.
Actul II
Amneris, înconjurată de curtencele sale, aşteaptă întoarcerea victorioasă a oastei. Pentru a-şi distra stăpâna, un grup de sclave încep un dans vesel. Apariţia Aidei trezeşte gelozia lui Amneris. Provocând-o cu perfidie, o determină pe Aida să-şi mărturisească iubirea pentru Radames. Zdrobită de furia şi ameninţările fiicei faraonului, ea va trebui să-şi urmeze stăpâna la sărbătorirea întoarcerii învingătorilor. În faţa zidurilor cetăţii Theba poporul face o primire entuziasmată armatelor învingătoare. Işi face apariţia şi faraonul, urmaţ de sacerdoţi şi de înalţi demnitari. Radames primeşte din mâna lui Amneris cununa triumfului, iar faraonul îi promite să-i îndeplinească orice dorinţă. În rândurile prizonierilor care sunt aduşi, se află şi Amonasro, pe care Aida îl recunoaşte imediat, dar el îi atrage atenţia, pe ascuns, să nu-l trădeze. Acesta povesteşte că, luptând pentru patria sa, a fost martor la moartea regelui etiopienilor. Acum, învins, imploră mila faraonului faţă de prizonieri. Radames cere faraonului să acorde viaţă şi libertate prizonierilor. Acesta, legat de cuvântul dat, satisface dorinţa lui Radames, dar, sfătuit de marele preot, decide ca Aida şi tatăl ei să fie reţinuţi ca ostateci. Apoi, ca o supremă răsplată, îi oferă lui Radames mâna fiicei sale. Amonasro caută să o încurajeze pe Aida, profund îndurerată de cele întâmplate. În mintea lui încolţeşte acum un plan pentru dezrobirea patriei sale.


Actul III

Pe malul Nilului, Amneris este întâmpinată de marele preot care o conduce spre templul lui Isis, unde îşi va petrece noaptea dinaintea nuntii. Aida îşi aşteaptă iubitul plină de nelinişte. Amonasro, care şi-a dat seama de iubirea ei faţă de Radames, o sfătuieşte să-i ceară acestuia să-i dezvăluie pe ce drum va porni armata egipteană împotriva poporului etiopian care se înarmează din nou. La început, Aida refuză, dar cedează când tatăl o convinge că în mâinile ei stă salvarea poporului etiopian. În timp ce Amonasro se ascunde, Radames isi face energic apariţia. Aida ii potoleşte elanul aminţindu-i că este aşteptat de Amneris. El işi destăinuie cu pasiune iubirea şi ii promite ca atunci când armata egipteană va serba din nou victoria, va cere regelui să permita căsătoria lor. Aida il convinge insă că singura scăpare ar fi să fugă impreună în ţara ei. La intrebarea Aidei pe ce drum trebuie sa meargă spre a evita trupele egiptene, Radames indică defileul de la Nepata. Amonasro, care a auzit tot, apare şi işi dezvăluie identitatea. Acesta inţelege că, fără voia lui, şi-a trădat patria. Chiar atunci Amneris, impreună cu Ramfis, ies din templu şi ii surprind. Amonasro ridică pumnalul asupra lui Amneris, dar Radames il dezarmează şi, în vreme ce Aida şi tatăl ei fug, se predă marelui preot, luând vina asupra sa.

ACTUL IV

Radames, considerat trădător, va fi judecat de preoti. Amneris, care il iubeşte incă, va incerca să-l scape făgăduindu-i să obţină iertarea faraonului şi cerându-i, în schimb, să o uite pe Aida. Radames ii respinge propunerea. Preoţii il osândesc să fie ingropat de viu, sub altarul marelui zeu. În disperare, Amneris blestemă casta infamă a preoţilor, invocând urgia cerească să cadă asupra lor. Închis în mormântul sau, Radames işi indreaptă ultimele gânduri spre Aida. Deodată, din intuneric, zăreşte o siluetă. Aflând de condamnare, Aida a pătruns în mormânt, inaintea lui. Acum vor muri impreună. În vreme ce preotesele işi psalmodiază cântecul, Amneris rosteşte trista rugăciune a morţilor.

sursa wikipedia

Aida
Aida
Opera in quattro atti
Musica di Giuseppe Verdi
Libretto di Antonio Ghislazoni

Atto/Scena: In
I 1 2
II 1 2
III
IV 1 2
Out

Aida, Schiava etiope, Soprano
Radamès, Capitano della guardie, Tenore
Amneris, Figlia del Re, Mezzo-soprano
Amonasro, Re d'Etiopia e padre d'Aida, Baritono
Ramfis, Capo dei Sacerdoti, Basso
Il Re, Padre d'Amneris, Basso
Sacerdotessa, Soprano
Un messaggero, Tenore
Sacerdoti, Sacerdotesse, Ministri, Soldati, Capitani, Funzionari, Schiavi e Prigioneri etiopi, Popolo egizio, ecc.

L'azione ha luogo a Menfi e Tebe, all'epoca della potenza dei Faraoni.

Atto/Scena: In
I 1 2
II 1 2
III
IV 1 2
Out

ATTO PRIMO
SCENA I: Sala nel palazzo del Re a Menfi

A destra e a sinistra, un colonnato con statue e arbusti in fiore. Grande porta nel fondo, da cui si scorgono i templi, i palazzi di Menfi e le Piramidi.

Radamès e Ramfis

RAMFIS:
Sì: corre voce che l'Etiope ardisca
Sfidarci ancora, e del Nilo la valle
E Tebe minacciar. Fra breve un messo
Recherà il ver.

RADAMÈS:
La sacra
Iside consultasti?

RAMFIS:
Ella ha nomato
Dell'Egizie falangi
Il condottier supremo.

RADAMÈS:
Oh lui felice!

RAMFIS:
(con intenzione, fissando Radamès)
Giovane e prode è desso. Ora del Nume
Reco i decreti al Re.
(Esce)

RADAMÈS:
Se quel guerrier
Io fossi! se il mio sogno
S'avverasse!... Un esercito di prodi
Da me guidato... e la vittoria... e il plauso
Di Menfi tutta! E a te, mia dolce Aida,
Tornar di lauri cinto...
Dirti: per te ho pugnato, per to ho vinto!

Celeste Aida, forma divina.
Mistico serto di luce e fior,
Del mio pensiero tu sei regina,
Tu di mia vita sei lo splendor.

Il tuo bel cielo vorrei redarti,
Le dolci brezze del patrio suol;
Un regal serta sul crin posarti,
Ergerti un trono vicino al sol.

Celeste Aida, forma divina,
Mistico raggio di luce e fior, ecc.

(Entra Amneris)

AMNERIS:
Quale insolita gioia
Nel tuo sguardo! Di quale
Nobil fierezza ti balena il volto!
Degna d'invidia, oh! quanto
Saria la donna il cui bramato aspetto
Tanta luce di gaudio in te destasse!

RADAMÈS:
D'un sogno avventuroso
Si beava il mio cuore. Oggi, la Diva
Profferse il nome del guerrier che al campo
Le schiere egizie condurrà... Ah! s'io fossi
A tal onor prescelto.

AMNERIS:
Nè un altro sogno mai
Più gentil... più soave
Al core ti parl`o? Non hai tu in Menfi
Desideri... speranze?

RADAMÈS:
Io! (Quale inchiesta!
Forse... l'arcano amore
Scoprì che m'arde in core...
Della sua schiava il nome
Mi lesse nel pensier!)

AMNERIS:
(Oh! guai se un altro amore
Ardesse a lui nel core!
Guai se il mio sguardo penetra
Questo fatal mister!

RADAMÈS:
(Forse mi lesse nel pensier!)
(vedendo Aida che entra)
Dessa!

AMNERIS:
(Ei si turba... e quale
Sguardo rivolse a lei!
Aida!... A me rivale
Forse saria costei?)
(volgendosi ad Aida)
Vieni, o diletta, appressati,
Schiava non sei nè ancella,
Qui, dove in dolce fascino
Io ti chiamai sorella...
Piangi? Delle tue lacrime
Svela il segreto a me.

AIDA:
Ohimè! di guerra fremere
L'atroce grido io sento,
Per l'infelice patria,
Per me... per voi pavento.

AMNERIS:
Favelli il ver? N'e s'agita
Più grave cura in te?
(Trema, o rea schiava!)

RADAMÈS:
(guardando Amneris)
(Nel volto a lei balena..)

AMNERIS:
(Ah! Trema, rea schiave, trema!)

RADAMÈS:
(Lo sdegno ed il sospetto)

AMNERIS:
(Ch'io nel tuo cor discenda!)

RADAMÈS:
(Guai se l'arcano affetto
A noi leggesse in core!)

AMNERIS:
(Trema che il ver m'apprenda
Quel pianto e quel rossor!)

RADAMÈS:
(Guai se leggesse in cor!)

AIDA:
(Ah! -no, sulla mia patria
Non geme il cor soltanto;
Quello ch'io verso è pianto
Di sverturato amor!)

RADAMÈS:
(nel volto a lei balena
Lo sdegno ed il sospetto.
Guai se l'arcano affetto
A noi leggesse in cor!)

AMNERIS:
(Rea schiava, trema!
Ch'io nel tuo cor discenda!
Ah! trema che il ver m'apprenda
Quel pianto e quel rossor!)

(Il Re, preceduto dalle sue Guardie e seguite da Ramfis,dai Ministri, Sacerdoti, Capitani ecc)

IL RE:
Alta cagion v'aduna,
O fidi Egizi, al vostro Re d'intorno.
Dai confin d'Etiopia un Messaggero
Dianzi giungea; gravi novelle ei reca.
Vi piaccia udirlo... Il Messagger s'avanzi!

MESSAGGERO:
Il sacro suolo dell'Egitto è invaso
Dai barbari Etiopi. I nostri campi
Fur devastati... arse le messi... e baldi
Della facil vittoria, i predatori
Gi`a marciano su Tebe!

RADAMÈS, IL RE, RAMFIS, SACERDOTI, MINISTRI, CAPITANI:
Ed osan tanto!

MESSAGGERO:
Un guerriero indomabile, feroce,
Li conduce: Amonasro.

RADAMÈS, IL RE,RAMFIS, SACERDOTI, MINISTRI, CAPITANI:
Il Re!

AIDA:
(Mio padre!)

MESSAGGERO:
Già Tebe è in armi e dalle cento porte
Sul barbaro invasore
Proromperà, guerra recando e morte.

IL RE:
Sì: guerra e morte il nostro grido sia!

RAMFIS:
Guerra!

RAMFIS, RADAMÈS, SACERDOTI, MINISTRI, CAPITANI:
Guerra! Guerra! Tremenda, inesorata!

IL RE:
(accostandosi a Radamès)
Iside venerata
Di nostre schiere invitte
Già designava il condottier supremo:
Radamès!

AIDA, AMNERIS, MINISTRI, CAPITANI:
Radamès!

RADAMÈS:
Ah! Sien grazie at Numi!
Son paghi i voti miei!

AMNERIS:
(Ei duce!)

AIDA:
(Io tremo!)

MINISTRI, CAPITANI:
Radamès! Radamès! Radamès! Radamès!

IL RE:
Or di Vulcano al tempio
Muovi, o guerrier. Le sacre
Armi ti cingi e alla vittoria vola.

Su! del Nilo al sacro lido
Accorrete, Egizi eroi;
D'ogni cor prorompa il grido:
Guerra e morte, morte allo stranier!

RAMFIS:
Gloria ai Numi! Ognun rammenti
Ch'essi reggono gli eventi,
Che in poter de'Numi solo
Stan le sorti del guerrier
Ognun rammenti
Che in poter dei Numi, de'Numi solo
Stan le sorti del guerrier!

MINISTRI, CAPITANI:
Su! del Nilo al sacro lido
Sian barriera i nostri petti;
Non echeggi che un sol grido:
Guerra, guerra e morte allo stranier!

IL RE:
Su! su! del Nilo al sacro lido
Accorrete, Egizi eroi;
Da ogni cor prorompa un grido:
Guerra e morte allo stranier!

AIDA:
(Per chi piango? Per chi prego?
Qual poter m'avvince a lui!
Deggio amarlo ed è costui
Un nemico, uno stranier!)

RADAMÈS:
Sacro fremito di gloria
Tutta l'anima m'investe.
Su! corriamo alla vittoria!
Guerra e morte allo stranier!

AMNERIS:
(a Radamès)
Di mia man ricevi, o duce,
Il vessillo glorioso;
Ti sia guida, ti sia luce
Della gloria sul sentier.

IL RE:
Su! del Nilo al sacro lido,
Accorrete, Egizi eroi; ecc.

RAMFIS, SACERDOTI:
Gloria ai Numi! Ognun rammenti, ecc.

MINISTRI, CAPITANI:
Su! del Nilo al sacro lido
Sian barriera i nostri petti, ecc.

RADAMÈS E MESSAGGERO:
Su! corriamo, su!
Corriamo alla vittoria!

AMNERIS:
Ti sia guida, ti sia luce
Della gloria sul sentier.

AIDA:
(Per chi piango? Per chi prego?)

IL RE E RAMFIS:
Guerra!

SACERDOTI, MINISTRI, CAPITANI:
Guerra! Guerra! Guerra!

AIDA:
(Deggia amarlo, e veggo in lui
Un nemico, uno stranier!)

TUTTI GLI ALTRI
Guerra! Guerra! Stermino all'invasor!

AMNERIS:
(a Radamès)
Ritorna vincitor!

TUTTI:
Ritorna vincitor!

(Escono tutti, meno Aida)

AIDA:
Ritorna vincitor!... E dal mio labbro
Uscì l'empia parola! Vincitor
Del padre mio... di lui che impugna l'armi
Per me... per ridonarmi
Una patria, una reggia, e il nome illustr
Che qui celar m'è forza. Vincitor
De' miei fratelli... ond'io lo vegga, tinto
Del sangue amato, trionfar nel plauso
Dell'Egize coorti! E dietro il carro,
Un Re... mio padre... di catene avvinto!

L'insana parola,
O Numi, sperdete!
Al seno d'un padre
La figlia rendete;
Struggete le squadre
Dei nostri oppressor! Ah!
Sventurata che dissi?... e l'amor mio?
Dunque scordar poss'io
Questo fervido amore che, oppressa e schiava,
Come raggio di sol qui mi beava?
Imprecherò la morte
A Radamès... a lui ch'amo pur tanto?
Ah! non fu in terra mai
Da più crudeli angosce un core affranto.

I sacri nomi di padre, d'amante
Né profferir poss'io, né ricordar;
Per l'un... per l'altro... confusa, tremante,
Io piangere vorrei, vorrei pregar.
Ma la mia prece in bestemmia si muta...
Delitto è il pianto a me, colpa il sospir...
In notte cupa la mente è perduta,
E nell'ansia crudel vorrei morir.

Numi, pietà del mio soffrir!
Speme non v'ha pel mio dolor.
Amor fatal, tremendo amor,
Spezzami il cor, fammi morir!
Numi, pietà del mio soffrir! ecc.




ATTO PRIMO
SCENA II: Interno del tempio di Vulcano a Menfi

Una luce misteriosa scende dall'alto. Una lunga fila di colonne, l'una all'altra addossate, si perde fra le tenebre. Statue di varie Divinità. Nel mezzo della scena, sovra un palco coperto di tappeti, sorge l'altare sormontato da emblemi sacri. Dai tripodi d'oro s'innalza il fumo degli incensi.

Sacerdoti e Sacerdotesse, Ramfis ai piedi dell'altare

SACERDOTESSA:
(nell'interno)
Possente, possente Fthà, del mondo
Spirito animator, ah!

SACERDOTESSA, SACERDOTESSE:
(nell'interno)
Noi t'invochiamo!

RAMFIS, SACERDOTI:
Tu che dal nulla hai tratto
L'onde, la terra, il ciel.
Noi t'invochiamo!

SACERDOTESSA:
Immenso, immenso Fthà, del mondo
Spirito fecondator, ah!

SACERDOTESSA, SACERDOTESSE:
Noi t'invochiamo!

RAMFIS, SACERDOTI:
Nume che del tuo spirito
Sei figlio e genitor,
Noi t'invochiamo!

SACERDOTESSA:
Fuoco increato, eterno.
Onde ebbe luce il sol, ah!

SACERDOTESSA, SACERDOTESSE:
Noi t'invochiamo!

RAMFIS, SACERDOTI:
Vita dell'universo,
Mito d'eterno amor,
Noi t'invochiam!

SACERDOTESSE:
Immenso Fthà!

RAMFIS, SACERDOTI:
Noi t'invochiam!

[Danza sacra delle Sacerdotesse]

(Radamès viene introdotto senz'armi. Mentre va all'altare, le Scaerdotesse eseguiscono la danza sacra. Sul capo di Radamès viene steso un velo d'argento)

SACERDOTESSE:
Immenso Fthà!

RAMFIS, SACERDOTI:
Noi t'invochiam!

RAMFIS:
(a Radamès)
Mortal, diletto ai Numi, a te fidate
Son d'egitto le sorti. Il sacro brando
Dal Dio temprato, per tua man diventi
Ai nemici terror, folgore, morte.

SACERDOTI:
Il sacro brando
Dal Dio temprato, ecc.

RAMFIS:
... folgore, morte,
(volgendosi al Nume)
Nume, custode e vindice
Di questa sacra terra.
La mano tua distendi
Sovra l'egizio suol.

RADAMÈS:
Nume, che duce ed arbitro
Sei d'ogni umana guerra,
Proteggi tu, difendi
D'egitto il sacro suol.

SACERDOTI:
Nume, custode e vindice.
Di questa sacra terra, ecc.

RAMFIS:
Nume, custode ed arbitro
Di questa sacra terra, ecc.

RADAMÈS:
Proteggi tu, difendi.
D'egitto il sacro suol.

(Mentre Radamès viene investito delle armi sacre, le Sacerdotesse ed i Sacerdoti reprendono l'Inno religioso e la mistica danza)

SACERDOTESSE:
Possente Fthà,
Del mondo creator, ah!
Possente Fthà,
Spirito animator,
Spirito fecondator,
Immenso Fthà!

RADAMÈS:
Possente Fthà,
Spirito fecondator,
Tu che dal nulla
Hai tratto il mondo,
Noi t'invochiamo,
Noi t'invochiam,
Immenso Fthà!

RAMFIS:
Possente Fthà,
Spirito fecondator,
Tu che dal nulla
Hai tratto il mondo,
Tu che dal nulla hai tratto
L'onde, la terra, il cielo,
Noi t'invochiamo,
Noi t'invochiam.
Immenso Fthà!

SACERDOTI:
Possente Fthà,
Spirito fecondator,
Tu che dal nulla hai tratto
L'onde, la terra, il cielo,
Noi t'invochiamo,
Noi t'invochiam.
Immenso Fthà!




Atto/Scena: In
I 1 2
II 1 2
III
IV 1 2
Out

ATTO SECONDO
SCENA I: Una sala nell'appartamento di Amneris

Amneris circondata dalle schiave che l'abbigliano per la festa trionfale. Dai tripodi si eleva il profumo degli aromi. Giovani schiavi mori danzando agitano i ventagli di piume.

Amneris circondata dalle schiave che l'abbigliano per la festa trionfale

SCHIAVE:
Chi mai fra gl'inni e i plausi
Erge alla gloria il vol.
Al par d'un Dio terribile,
Fulgente al par del sol!

Vieni: sul crin ti piovano
Contesti al lauri i fior:
Suonin di gloria i cantici
Coi cantici d'amor.

AMNERIS:
(Ah! Vieni, amor mio, m'inebria,
Fammi beato il cor!)

SCHIAVE:
Or dove son le barbare
Orde dello stranier?
Siccome nebbia sparvero
Al soffio del guerrier.

Vieni: di gloria il premio
Raccogli, o vincitor;
T'arrise la vittoria,
T'arriderà l'amor.

AMNERIS:
(Ah! Vieni, amor mio, ravvivami
D'un caro accento ancor!)

[Danza di piccoli schiavi mori]

SCHIAVE:
Vieni: sul crin ti piovano
Contesti ai lauri i fior;
Suonin di gloria i cantici
Coi cantici d'amor.

AMNERIS:
(Ah! vieni, amor mio, m'inebria,
Fammi beato il cor!)
Silenzio! Aida verso noi s'avanza...
Figlia de'vinti, il suo dolor m'è sacro.

(Ad un cenno di Amneris, le schiave si allontanano.Entra Aida portando la corona)

AMNERIS:
Nel rivederla, il dubbio
Atroce in me si desta...
Il mistero fatal si squarci alfine!
(ad Aida, con simulata amorevolezza)
Fu la sorte dell'armi a'tuoi funesta,
Povera Aida! Il lutto
Che ti pesa sul cor teco divido,
lo son l'amica tua...
Tutto da me tu avrai... Vivrai felice!

AIDA:
Felice esser poss'io
Lungi dal suol natio, qui dove ignota
M'è la sorte del padre e dei fratelli?

AMNERIS:
Ben ti compagnio! pure hanno un confine
I mali di quaggiù... Sanerà il tempo
Le angosce del tuo core,
E più che il tempo, un Dio possente... Amore!

AIDA:
(Amore, amore! Gaudio, tormento,
Soave ebbrezza, ansia crudel!
Ne' tuoi dolori la vita io sento,
Un tuo sorriso mi schiude il ciel)

AMNERIS:
(guardando Aida fissamente)
(Ah, quel pallore... quel turbamento
Svelan l'arcana febbre d'amor.
D'interrogarla quasi ho sgomento,
Divido l'ansie del suo terror)
(ad Aida)
Ebben: qual nuovo fremito
T'assal, gentil Aida?
I tuoi segreti svelami,
All'amor mio t'affida.
Tra i forti che pugnarono
Della tua patria a danno.
Qualcuno... un dolce affanno
Forse... a te in cor destò?

AIDA:
Che parli?

AMNERIS:
A tutti barbara
Non si mostrò la sorte
Se in campo il duce impavido
Cadde trafitto a morte...

AIDA:
Che mai dicesti! Misera!

AMNERIS:
Sì... Radamès da'tuoi
Fu spento...

AIDA:
Misera!

AMNERIS:
E pianger puoi?

AIDA:
Per sempre io piangerò!

AMNERIS:
Gli Dei t'han vendicata.

AIDA:
Avversi sempre
A me furo i Numi.

AMNERIS:
Trema! In cor ti lessi...
Tu l'ami...

AIDA:
Io!

AMNERIS:
Non mentire!
Un detto ancora e il vero
Saprò. Fissami in volto...
Io t'ingannava... Radamès vive!

AIDA:
Vive!
Ah, grazie, o Numi!

AMNERIS:
E ancor mentir tu speri?
Sì, tu l'ami! Ma l'amo
Anch'io, intendi tu? Son tua rivale,
Figlia dei Faraoni.

AIDA:
Mia rivale!
Ebben sia pure... Anch'io
Son tal...
(reprimendosi)
Ah! Che dissi mai? Pietà, perdono! Ah!
Pietà ti prenda del mio dolor.
è vero, io l'amo d'immenso amor.
Tu sei felice, tu sei possente,
Io vivo solo per questo amor!

AMNERIS:
Trema, vil schiava! Spezza il tuo core;
Segnar tua morte può quest'amore;
Del tuo destino arbitra sono,
D'odio e vendetta le furie ho in cor.

AIDA:
Tu sei felice, tu sei possente.
Io vivo solo per questo amor!
Pietà ti prenda del mio dolor!

AMNERIS:
Trema, vil schiava! Spezza il tuo core.
Del tuo destino arbitra son.
D'odio e vendetta le furie ho in cor.

CORO:
(di fuori)
Su! del Nilo al sacro lido
Sien barriera i nostri petti;
Non echeggi che un sol grido:
Guerra e morte allo stranier!

AMNERIS:
Alla pompa che s'appresta,
Meco, o schiava, assisterai;
Tu prostrata nella povere,
Io sul trono, accanto al Re.

AIDA:
Ah pietà! Che più mi resta?
Un deserto è la mia vita;
Viva e regna, il tuo furore
Io tra breve placherò.
Quest'amore che t'irrita
Nella tomba io spegnerò.

AMNERIS:
Vien, mi segui, apprenderai
Se lottar tu puoi con me.

AIDA:
Ah! pietà!
Quest'amor
Nella tomba io spegnerò.
Pietà! pietà!

CORO:
Guerra e morte allo stranier!

AMNERIS:
... e apprenderai
Se lottar tu puoi con me.

CORO:
Guerra e morte allo stranier!

(Amneris esce)

AIDA:
Numi, pietà del mio martir,
Speme non v'ha pel mio dolor!
Numi, pietà del mio soffrir!
Numi, pietà, pietà, pietà!



ATTO SECONDO
SCENA II: Uno degli ingressi della città di Tebe

Sul davanti, un gruppo di palme. A destra, il tempio di Ammone. A sinistra, un trono sormontato da un baldacchino di porpora. Nel fondo, una porta trionfale. La scena è ingombra di popolo.
Entra il Re, seguito dai Ministri, Sacerdoti, Capitani, Flabelliferi, Porta insegne ecc. Quindi Amneris con Aida e Schiave. Il Re va a sedere sul trono. Amneris prende posto alla sinistra del Re

POPOLO:
Gloria all'Egitto, ad Iside
Che il sacro suol protegge!
Al Re che il Delta regge
Inni festosi alziam!
Gloria! Gloria! Gloria!
Gloria al Re!

DONNE:
S'intrecci il loto al lauro
Sul crin dei vincitori!
Nembo gentil di fiori
Stenda sull'armi un vel.
Danziam, fanciulle egizie,
Le mistiche carole,
Come d'intorno al sole
Danzano gli astri in ciel!

RAMFIS, SACERDOTI:
Della vittoria agl'arbitri
Supremi il guardo ergete;
Grazie agli Dei rendete
Nel fortunato dì.

POPOLO:
Come d'intorno al sole
Danzano gli astri in ciel!
Inni festosi alziam al Re,
Alziamo al Re.

RAMFIS, SACERDOTI:
Grazie agli Dei rendete
Nel fortunato dì.

[Marcia]

(Le truppe Egizie, precedute dalle fanfare, sfilano dinanzi al Re. Seguono i carri di guerra le insegne, i vasi sacri, le statue degli Dei)

[Ballabile]

(Un drappello di danzatrici che recano i tesori dei vinti)

POPOLO:
Vieni, o guerriero vindice,
Vieni a gioir con noi;
Sul passo degli eroi
I lauri, i fior versiam!
Gloria al guerrier, gloria!
Gloria all'egitto, gloria!

RAMFIS, SACERDOTI:
Agli arbitri supremi
Il guardo ergete;
Grazie agli Dei rendete
Nel fortunato dì.

(Entra Radamès, sotto un baldacchino da dodici ufficiali)

IL RE:
(che scende dal trono per abbracciare Radamès)
Salvator della patria io ti saluto.
Vieni, e mia figlia di sua man ti porga
Il serto trionfale.
(Radamès s'inchina davanti ad Amneris che gli porge la corona)
Ora, a me chiedi
Quanto più brami. Nulla a te negato
Sarà in tal dì; lo giuro
Per la corona mia, pei sacri Numi.

RADAMÈS:
Concedi in pria che innanzi a te sien tratti
I prigionier.

(Entrano, fra le Guardie, i prigionieri Etiopici, ultimoAmonasro, vestito da ufficiale)

RAMFIS, SACERDOTI:
Grazie agli Dei rendete
Nel fortunato dì.

AIDA:
Che veggo!... Egli!... Mio padre!

TUTTI:
Suo padre!

AMNERIS:
In poter nostro!

AIDA:
(abbracciando il padre)
Tu! prigionier!

AMONASRO:
(piano ad Aida)
Non mi tradir!

IL RE:
(ad Amonasro)
T'appressa...
Dunque tu sei?...

AMONASRO:
Suo padre. Anch'io pugnai...
Vinti noi fummo, morte invan cercai.
Quest'assisa ch'io vesto vi dica
Che il mio Re, la mia patria ho difeso;
Fu la sorte a nostr'armi nemica,
Tornò vano dei forti l'ardir.

Al mio piè nella polve disteso
Giacque il Re da più colpi trafitto;
Se l'amor della patria è delitto
Siam rei tutti, siam pronti a morir!
(volgendosi al Re, con accento supplichevole)
Ma tu, Re, tu signore possente,
A costoro ti volgi clemente;
Oggi noi siam percossi dal fato,
Ma doman voi potria il fato colpir.

AIDA:
Ma tu, Re, tu signore possente,
A costoro ti volgi clemente, ecc.

SCHIAVE, PRIGIONIERI:
Sì, dai Numi percossi noi siamo,
Tua pietà, tua clemenza imploriamo;
Ah! giammai di soffrir vi sia dato
Ciò che in oggi n'è dato soffrir!

AMONASRO:
Ah! doman voi potria il fato colpir.

RAMFIS, SACERDOTI:
Struggi, o Re, queste ciurme feroci,
Chiudi il core alle perfide voci;
Fur dai Numi votati alla morte,
Or de'Numi si compia il voler!

AIDA, SCHIAVE, PRIGIONIERI:
Pietà!

AIDA:
Ma tu, o Re, signor possente,
A costoro ti volgi clemente;
Oggi noi siam percossi dal fato,
Ma doman voi potria il fato colpir.

AIDA:
Ma tu, Re, tu signore possente,
A costoro ti volgi clemente, ecc.

SCHIAVE, PRIGIONIERI:
Sì, dai Numi percossi noi siamo,
Tua pietà, tua clemenza imploriamo;
Ah! giammai di soffrir vi sia dato
Ciò che in oggi n'è dato soffrir!

AMONASRO:
Ah! doman voi potria il fato colpir.

RAMFIS, SACERDOTI:
Struggi, o Re, queste ciurme feroci,
Chiudi il core alle perfide voci;
Fur dai Numi votati alla morte,
Or de' Numi si compia il voler!

AIDA, SCHIAVE, PRIGIONIERI:
Pietà!

AIDA:
Ma tu, o Re, signor possente,
A costoro ti mostra clemente.

AMNERIS:
(Quali sguardi sovr'essa ha rivolti!
Di qual fiamma balenano i volti!)

IL RE:
Or che fausti ne arridon gli eventi
A costoro mostriamci clementi.

SCHIAVE, PRIGIONIERI:
Tua pietade, tua clemenza imploriamo,
Ah, pietà! pietà!

POPOLO:
Sacerdoti, gli sdegni placate,
L'umil prece ascoltate.

RAMFIS, SACERDOTI:
A morte! a morte! a morte!
O Re, struggi queste ciurme.

AMONASRO:
Oggi noi siam percossi dal fato,
Voi doman potria il fato colpir.

RADAMÈS:
(fissando Aida)
(Il dolor che in quel volto favella
Al mio sguardo la rende più bella;
Ogni stilla del pianto adorato
Nel mio petto ravviva l'amor)

AMNERIS:
(Quali sguardi sovr'essa ha rivolti!
Di qual fiamma balenano i volti!
Ed io sola, avvilita, reietta?
La vendetta mi rugge nel cor)

AMONASRO:
Tua pietà, tua clemenze imploriamo, ecc.

IL RE:
Or che fausti ne arridon gli eventi
A costoro mostriamci clementi;
La pietà sale ai Numi gradita
E rafferma de'prenci il poter.

AIDA:
Tua pietà imploro...
Oggi noi siam percossi,
Doman voi potria il fato colpir.

SCHIAVE, PRIGIONIERI:
Pietà, pietà, ah pietà!
Tua clemenza imploriam.
Tua pietade, tua clemenza invochiamo.

POPOLO:
Sacerdoti, gli sdegni placate.
L'umil prece de'vinti ascoltate;
Pietà!

RAMFIS, SACERDOTI:
Si compisca dei Numi il voler!
Struggi, o Re, queste ciurme feroci.
Fur dai Numi votati alla morte,
Si compisca de' Numi il voler!

AIDA:
Ma tu, o Re, tu signore possente, ecc.

RADAMÈS:
(Il dolor la rende più bella, ecc)

AMONASRO:
Ma tu, o Re, tu signore possente, ecc.

IL RE:
La pietà sale ai Numi gradita, ecc.

SCHIAVE, PRIGIONIERI:
Sì, dai Numi percossi noi siamo, ecc.

RAMFIS, SACERDOTI:
Struggi, o Re, queste ciurme feroci, ecc.

POPOLO:
E tu, o Re possente, tu forte,
A clemenza dischiudi il pensier.

AMNERIS:
(Ed io sola, avvilita, ecc)

RADAMÈS:
O Re: pei sacri Numi,
Per lo splendor della tua corona,
Compier giurasti il voto mio.

IL RE:
Giurai.

RADAMÈS:
Ebbene: a te pei prigionieri Etiopi
Vita domando e libertà.

AMNERIS:
(Per tutti!)

SACERDOTI:
Morte ai nemici della patria!

POPOLO:
Grazia
Per gli infelici!

RAMFIS:
Ascolta o Re. Tu pure,
Giovine eroe, saggio consiglio ascolta:
Son nemici e prodi sono;
La vendetta hanno nel cor,
Fatti audaci dal perdono
Correranno all'armi ancor!

RADAMÈS:
Spento Amonasro, il re guerrier, non resta
Speranza ai vinti.

RAMFIS:
Almeno,
Arra di pace e securtà, fra noi
Resti col padre Aida.

IL RE:
Al tuo consiglio io cedo.
Di securtà, di pace un miglior pegno
Or io vo'darvi: Radamès, la patria
Tutto a te deve. D'Amneris la mano
Premio ti sia. Sovra l'egitto un giorno
Con essa regnerai.

AMNERIS:
(Venga la schiava,
Venga a rapirmi l'amor mio... se l'osa!)

IL RE, POPOLO:
Gloria all'egitto, ad Iside.
Che il sacro suol difende,
S'intrecci il loto al lauro
Sul crin del vincitor!

SCHIAVE, PRIGIONIERI:
Gloria al clemente Egizio
Che i nostri ceppi ha sciolto.
Che ci ridona ai liberi
Solchi del patrio suol!

RAMFIS, SACERDOTI:
Inni leviamo ad Iside
Che il sacro suol difende!
Preghiam che i fati arridano
Fausti alla patria ognor.

AIDA:
(Qual speme omai più restami?
A lui la gloria, il trono,
A me l'oblio... le lacrime
D'un disperato amor)

RADAMÈS:
(Davverso Nume il folgore
Sul capo mio discende.
Ah no! d'egitto il soglio
Non val d'Aida il cor)

AMNERIS:
(Dall'inatteso giublio
Inebriata io sono;
Tutti in un dì si compiono
I sogni del mio cor)

RAMFIS:
Preghiam che i fati arridano
Fausti alla patria ognor.

IL RE, POPOLO:
Gloria... ad Iside!

AMONASRO:
(ad Aida)
Fa cor: della tua patria
I lieti eventi aspetta;
Per noi della vendetta
Già prossimo è l'albor.

RADAMÈS:
(Qual inattesa folgore
Su capo mio discende! Ah!
Ah no! d'egitto il trono
Non val d'Aida il cor.
... d'egitto il suol
Non val d'Aida il cor.
... d'egitto il soglio
Non val d'Aida il cor)

AMNERIS:
(Tutte in un dì si compiono
Le gioie del mio cor.
Ah! dall'inatteso guadio
Inebriata io sono)

AMONASRO:
Fa cor: la tua patria
I lieti eventi aspetta; ecc.

IL RE, POPOLO:
Gloria, all'egitto! ad Iside, ecc.

RAMFIS, SACERDOTI:
Inni leviamo ad Iside, ecc.

AIDA:
(A me l'oblio, le lacrime.
Ah! qual speme omai più restami?
A lui la gloria, il trono,
A me l'oblio, le lacrime
D'un disperato amor)

SCHIAVE, PRIGIONIERI:
Gloria al clemente Egizio, ecc.


Atto/Scena: In
I 1 2
II 1 2
III
IV 1 2
Out

ATTO TERZO: Le rive del Nilo

Rocce di granito fra cui crescono palmizi. Sul vertice delle rocce il tempio d'Iside per metà nascota tra le fronde. è notte stellata. Splendore di luna

SACERDOTESSE, SACERDOTI:
(nel tempio)
O tu che sei d'Osiride
Madre immortale e sposa,
Diva che i casti palpiti
Desti agli umani in cor,
Soccorri a noi pietosa,
Madre d'immenso amor.

(Da una barca che approda alla riva discendono Amneris, Ramfis, alcune donne coperte da fitto velo e Guardie)

RAMFIS:
(ad Amneris)
Vieni d'Iside al tempio: all vigilia
Delle tue nozze, invoca
Della Diva il favore. Iside legge
De' mortali nel core; ogni mistero
Degli umani a lei è noto.

AMNERIS:
Sì; io pregherò che Radamès mi doni
Tutto il suo cor, come il mio cor a lui
Sacro è per sempre.

RAMFIS:
Andiamo.
Pregherai fino all'alba; io sarò teco.

(Tutti entrano nel tempio)

SACERDOTESSE, SACERDOTI:
Soccorri a noi pietosa,
Madre d'immenso amor.

AIDA:
(entra cautamente)
Qui Radamès verrà!... Che vorrà dirmi?
Io tremo... Ah! se tu vieni
A recarmi, o crudel, l'ultimo addio,
Del Nilo i cupi vortici
Mi daran tomba... e pace forse, e oblio.

O patria mia, mai più ti revedrò!

O cieli azzurri, o dolci aure native,
Dove sereno il nio mattin brillò,
O verdi colli, o profumate rive,
O patria mia, mai più ti revedrò!
O fresche valli, o queto asil beato,
Che un dì promesso dall'amor mi fu;
Or che d'amore il sogno è dileguato,
O patria mia, non ti vedrò mai più!

(Entra Amonasro)
Ciel! mio padre!

AMONASRO:
A te grave cagion
M'adduce, Aida. Nulla sfugge al mio
Sguardo. D'amor ti struggi
Per Radamès... ei t'ama... qui lo attendi.
Dei Faraon la figlia è tua rivale...
Razza infame, aborrita e a noi fatale!

AIDA:
E in suo potere io sto! Io, d'Amonasro
Figlia!

AMONASRO:
In poter di lei! No!... se lo brami
La possente rival tu vincerai,
E patria, e trono, e amor, tutto tu avrai.

Rivedrai le foreste imbalsamate,
Le fresche valli, i nostri templi d'or.

AIDA:
Rivedrò le foreste imbalsamate,
Le fresche valli, i nostri templi d'or.

AMONASRO:
Sposa felice a lui che amasti tanto,
Tripudii immensi ivi potrai gioir.

AIDA:
Un giorno solo dì si dolce incanto,
Un'ora, un'ora di tal gioia, e poi morir!

AMONASRO:
Pur rammenti che a noi l'egizio immite,
Le case, i templi, e l'are profanò,
Trasse in ceppi le vergini rapite;
Madri, vecchi, fanciulli ei trucidò.

AIDA:
Ah! ben rammento quegl'infausti giorni!
Rammento i lutti che il mio cor soffrì.
Deh! fate, o Numi, che per soi ritorni
L'alba invocata de'sereni dì.

AMONASRO:
Rammenta...
Non fia che tardi. In armi ora si desta
Il popol nostro, tutto è pronto già.
Vittoria avrem... Solo a saper mi resta.
Qual sentier il nemico seguirà.

AIDA:
Chi scoprirlo potria? Chi mai?

AMONASRO:
Tu stessa!

AIDA:
Io!

AMONASRO:
Radamès so che qui attendi... Ei t'ama...
Ei conduce gli Egizi... Intendi?...

AIDA:
Orrore!
Che mi consigli tu? No! no! giammai!

AMONASRO:
(con impeto selvaggio)
Su, dunque! sorgete,
Egizie coorti!
Col fuoco struggete
Le nostre città.
Spargete il terrore.
Le stragi, la morte...
Al vostro fuore
Più freno non v'ha.

AIDA:
Ah padre! padre!...

AMONASRO:
Mia figlia
Ti chiami!

AIDA:
Pietà! Pietà! Pietà!

AMONASRO:
Flutti di sangue scorrono
Sulle città dei vinti.
Vedi? Dai negri vortici
Si levano gli estinti.
Ti additan essi e gridano:
Per te la patria muor!

AIDA:
Pietà! Pietà, padre, pietà!

AMONASRO:
Una larva orribile
Fra l'ombre a noi s'affaccia.
Trema! le scarne braccia...

AIDA:
Ah!

AMONASRO:
Sul capo tuo levò...

AIDA:
Padre!

AMONASRO:
Tua madre ell'è...

AIDA:
Ah!

AMONASRO:
... ravvisala...

AIDA:
No!

AMONASRO:
Ti maledice...

AIDA:
(nel massimo terrore)
Ah no! ah no!
Padre, pietà! pietà!

AMONASRO:
(respingendola)
Non sei mia figlia!
Dei Faraoni tu sei la schiava!

AIDA:
Ah! Pietà, pietà! pietà!
Padre, a costoro schiava non sono...
Non maledirmi... non imprecarmi;
Ancor tua figlia potrai chiamarmi,
Della mia patria degna sarò.

AMONASRO:
Pensa che un popolo, vinto, straziato,
Per te soltanto risorger può...

AIDA:
O patria! o patria, quanto mi costi!

AMONASRO:
Coraggia! ei giunge... là tutto udrò.
(Si nasconde fra i palmizi)

RADAMÈS:
(entrando)
Pur ti riveggo, mia dolce Aida...

AIDA:
T'arresta, vanne... che speri ancor?

RADAMÈS:
A te d'appresso l'amor mi guida.

AIDA:
Te i riti attendono d'um altro amor.
D'Amneris sposo...

RADAMÈS:
Che parli mai?
Te sola, Aida, te deggia amar.
Gli Dei m'ascoltano, tu mia sarai.

AIDA:
D'uno spergiuro non ti macchiar!
Prode t'amai, non t'amerei spergiuro.

RADAMÈS:
Dell'amor mio dubiti, Aida?

AIDA:
E come
Speri sottrarti d'Amneris ai vezzi,
Del Re Al voler, del tuo popolo ai voti,
Dei Sacerdoti all'ira?

RADAMÈS:
Odimi, Aida.
Nel fiero anelito di nuova guerra
Il suolo Etiope si ridestò;
I tuoi già invadono la nostra terra,
Io degli Egizi duce sarò.
Fra il suon, fra i plausi della vittoria,
Al Re mi prostro, gli svelo il cor;
Sarai tu il serto della mia gloria,
Vivrem beati d'eterno amore.

AIDA:
Nè d'Amneris paventi
Il vindice furor? La sua vendetta
Come folgor tremenda,
Cadrà su me, sul padre mio, su tutti.

RADAMÈS:
Io vi difendo.

AIDA:
Invan, tu nol potresti.
Pur... se tu ami... ancor s'apre una via
Di scampo a noi...

RADAMÈS:
Quale?

AIDA:
Fuggir...

RADAMES
Fuggire!

AIDA:
Fuggiam gli ardori inospiti
Di queste lande ignude;
Una novella patria
Al nostro amor si schiude.
Là... tra foreste vergini
Di fiori profumate,
In estasi beate
La terra scorderem.

RADAMÈS:
Sovra una terra estrania
Teco fuggir dovrei!
Abbandonar la patria,
L'are dei nostri Dei!
Il suol dov'io raccolsi
Di gloria i primi allori,
Il ciel dei nostri amori
Come scordar potrem?

AIDA:
Là... tra foreste vergini, ecc.

RADAMÈS:
Il ciel dei nostri amori
Come scordar potrem?
Il ciel dei nostri amori
Come scordar potrem?

AIDA:
Sotto il mio ciel, più libero
L'amor ne fia concesso;
Ivi nel tempio istesso
Gli stessi Numi avrem.
Fuggiam, fuggiam...

RADAMÈS:
Abbandonar la patria
L'are dei nostri Dei!
Il ciel dei nostri amori
Come scordar potrem?

RADAMÈS:
(esitante)
Aida!

AIDA:
Tu non m'ami... Va!

RADAMÈS:
Non t'amo!

AIDA:
Va!

RADAMÈS:
Mortal giammai né Dio
Arse d'amor al par del mio possente.

AIDA:
Va... va... t'attende all'ara
Amneris...

RADAMÈS:
No! Giammai!

AIDA:
Giammai, dicesti?
Allor piombi la scure
Su me, sul padre mio...

RADAMÈS:
Ah no! Fuggiamo!
Sì, fuggiam da queste mura,
Al deserto insiem fuggiamo;
Qui sol regna la sventura,
Là si schiude un ciel d'amor,
I deserti interminati
A noi talamo saranno,
Su noi gli astri brilleranno
Di più limpido fulgor.

AIDA:
Nella terra avventurata
De' miei padri, il ciel ne attende;
Ivi l'aura è imbalsamata,
Ivi il suolo è aromi e fior.
Fresche valli e verdi prati
A noi talamo saranno,
Su noi gli astri brilleranno
Di più limpido fulgor.

AIDA E RADAMÈS:
Vieni meco, insiem fuggiamo
Questa terra di dolore.
Vieni meco t'amo, t'amo!
A noi duce fia l'amor.
(Si allontanano rapidamente)

AIDA:
(arrestandosi all'improviso)
Ma dimmi; per qual via
Eviterem le sciere
Degli armati?

RADAMÈS:
Il sentier scelto dai nostri
A piombar sul nemico fia deserto
Fino a domani.

AIDA:
E quel sentier?

RADAMÈS:
Le gole
Di Napata...

(Si fa avanti Amonasro)

AMONASRO:
Di Napata le gole!
Ivi saranno i miei.

RADAMÈS:
Oh! chi ci ascolta?

AMONASRO:
D'Aida il padre e degli Etiopi il Re.

RADAMÈS:
Tu!... Amonasro!... tu!... il Re?...
Numi! che dissi?
No!... non è ver!... no!... sogno... delirio è questo...

AIDA:
Ah no! ti calma, ascoltami...

AMONASRO:
A te l'amor d'Aida...

AIDA:
All'amor mio t'affida.

AMONASRO:
Un soglio innalzerà!

RADAMÈS:
Io son disonorato!
Per te tradii la patria!

AIDA:
Ti calma!

AMONASRO:
No: tu non sei colpevole,
Era voler del fato.

RADAMÈS:
Io son disonorato!

AIDA:
Ah no!

AMONASRO:
No!

RADAMÈS:
Per te tradii la patria!

AMONASRO:
No: tu non sei colpevole.

AIDA:
Ti calma...

AMONASRO:
Vien: oltre il Nil ne attendono
I prodi a noi devoti.
Là del tuo core i voti
Coronerà l'amor.
(trascinando Radamès)
Vieni, vieni, vieni.

(Amneris, Ramfis, Sacerdoti e Guardie escono dal tempio)

AMNERIS:
Traditor!

AIDA:
La mia rival!

AMONASRO:
(avventandosi su Amneris con un pugnale)
L'opra mia a strugger vieni!
Muori!...

RADAMÈS:
(frapponendosi)
Arresta, insano!...

AMONASRO:
Oh rabbia!

RAMFIS:
Guardie, olà!

RADAMÈS:
(ad Aida ed Amonasro)
Presto! fuggite!

AMONASRO:
(trascinando Aida)
Vieni, o figlia!

RAMFIS:
(alle Guardie)
L'inseguite!

RADAMÈS:
(a Ramfis)
Sacerdote, io resto a te.

Atto/Scena: In
I 1 2
II 1 2
III
IV 1 2
Out

ATTO QUARTO
SCENA I: Sala nel palazzo del Re

Alla sinistra, una gran porta che mette all sala sotterranea delle sentenze. Andito a destra che conduce alla prigione di Radamès

AMNERIS: (mestamente appoggiata davanti la porta del sotterraneo)
L'aborrita rivale a me sfuggia...
Dai Sacerdoti Radamès attende
Dei traditor la pena.--Traditore
Egli non è... Pur rivelò di guerra
L'alto segreto... egli fuggir volea...
Con lei fuggire... Traditori tutti!
A morte! A morte!... Oh! che mai parlo? Io l'amo,
Io l'amo sempre... Disperato, insano
è quest'amor che la mia vita strugge.
Oh! s'ei potesse amarmi!
Vorrei salvarlo. E come?
Si tenti! Guardie: Radamès qui venga.

(Radamès è condotto dalla Guardie)

AMNERIS:
Già i Sacerdoti adunansi
Arbitri del tuo fato;
Pur dell'accusa orribile
Scolparti ancor t'è dato;
Ti scolpa e la tua grazia Io pregherò dal trono,
E nunzia di perdono,
Di vita te sarò.

RADAMÈS:
Di mie discolpe i giudici
Mai non urdan l'accento;
Dinanzi ai Numi, agl'uomini,
Né vil, né reo mi sento.
Profferse il labbro incauto
Fatal segreto, è vero,
Ma puro il mio pensiero
E l'onor mio restò.

AMNERIS:
Salvati dunque e scolpati.

RADAMÈS:
No.

AMNERIS:
Tu morrai.

RADAMÈS:
La vita
Aborro; d'ogni gaudio
La fante inaridita,
Svanita ogni speranza,
Sol bramo di morir.

AMNERIS:
Morire! Ah, tu dêi vivere!
Sì, all'amor mio vivrai;
Per te le angosce orribili
Di morte io già provai;
T'amai... soffersi tanto...
Vegliai le notti in pianto...
E patria, e trono, e vita
Tutto darei per te.

RADAMÈS:
Per essa anch'io la patria
E l'onor mio tradia...

AMNERIS:
Di lei non più!

RADAMÈS:
L'infamia
M'attende e vuoi ch'io viva?
Misero appien mi festi,
Aida a me togliesti,
Spenta l'hai forse e in dono
Offri la vita a me?

AMNERIS:
Io, di sua morte origine!
No! Vive Aida!

RADAMÈS:
Vive!

AMNERIS:
Nei disperato anelito
Dell'orde fuggitive
Sol cadde il padre.

RADAM`ES
Ed ella?

AMNERIS:
Sparve, né più novella
S'ebbe...

RADAMÈS:
Gli Dei l'adducano
Salva alle patrie mura,
E ignori la sventura
Di chi per lei morrà!

AMNERIS:
Ma, s'io ti salvo, giurami
Che più non la vedrai.

RADAMÈS:
Nol posso!

AMNERIS:
A lei rinunzia
Per sempre... e tu vivrai!

RADAMÈS:
Nol posso!

AMNERIS:
Ancor una volta:
A lei rinunzia.

RADAMÈS:
È vano.

AMNERIS:
Morir vuoi dunque, insano?

RADAMÈS:
Pronto a morir son già!

AMNERIS:
Chi ti salva, sciagurato,
Dalla sorte che t'aspetta?
In furore hai tu cangiato
Un amor ch'egual non ha.
De' miei pianti la vendetta
Or dal ciel si compirà.

RADAMÈS:
È la morte un ben supremo
Se per lei morir m'`e dato;
Nel subir l'estremo fato
Gaudii immensi il cor avrà;
L'ira umana più non temo,
Temo sol la tua pietà.
|
AMNERIS:
Ah! chi ti salva?
De' miei pianti la vendetta
Or dal ciel si compirà.

(Radamès parte circondato dalle Guardie)

AMNERIS: (cade desolata su di un sedile)
Ohimè!... morir mi sento! Oh! chi lo salva?
E in poter di costoro
Io stessa lo gettai! Ora a te impreco.
Atroce gelosia, che la sua morte
E il lutto eterno del mio cor segnasti!
(Si volge e vede i Sacerdoti che attraversano la scena per entrare nel sotterraneo)
Ecco i fatali,
Gl'inesorati minstri di morte!
Oh! ch'io non vegga quelle bianche larve!
(Si copre il volto colle mani)
E in poter di costoro
Io stessa lo gettai!

RAMFIS, SACERDOTI:
(nel sotterraneo)
Spirto del Nume, sovra noi discendi!
Ne avviva al raggio dell'eterna luce;
Pel labbro nostro tua giustizia apprendi.

AMNERIS:
Numi, pietà del mio straziato core.
Egli è innocente, lo salvate, o Numi!
Disperato, tremendo `e il mio dolore!

(Radamès fra le Guardie attraversa la scena e scende nel sotteraneo. Amneris, al vederlo, mette un grido)

RAMFIS, SACERDOTI:
Spirto del Nume, sovra noi discendi!

AMNERIS:
Oh! chi lo salva!
Mi sento morir! Ohim`e!

RAMFIS:
Radamès! Radamès! Radamès! Tu rivelasti
Della patria i segreti allo straniero!
Discolpati.

SACERDOTI:
Discolpati.

RAMFIS:
Egli tace.

RAMFIS, SACERDOTI:
Traditor!

AMNERIS:
Ah, pietà! Egli è innocente! Numi, pietà!

RAMFIS:
Radamès! Radamès! Radamès! Tu disertasti
Dal campo il dì che precedea la pugna.
Discolpati.

SACERDOTI:
Discolpati.

RAMFIS:
Egli tace.

RAMFIS, SACERDOTI:
Traditor!

AMNERIS:
Ah, pietà! Ah! lo salvate! Numi, pietà!

RAMFIS:
Radamès! Radamès! Radamès! Tu fè violasti
Alla patria spergiuro, al Re, all'onore.
Discolpati.

SACERDOTI:
Discolpati.

RAMFIS:
Egli tace.

RAMFIS, SACERDOTI:
Traditor!

AMNERIS:
Ah, pietà! Ah, lo salvate, Numi, pietà!

RAMFIS, SACERDOTI:
Radamès, è deciso il tuo fato;
Degli infami la morte tu avrai;
Sotto l'ara del Nume sdegnato
A te vivo fia schiuso l'avel.

AMNERIS:
A lui vivo la tomba... Oh, gl'infami!
N'e di sangue son paghi giammai...
E si chiaman ministri del ciel!

RAMFIS, SACERDOTI:
Traditor! Traditor! Traditor!

AMNERIS:
(investendo i Sacerdoti che escono dal sotterraneo)
Sacerdoti: compiste un delitto!
Tigri infami di sangue assetate,
Voi la terra ed i Numi oltraggiate...
Voi punite chi colpe non ha!

RAMFIS:
È traditor!

SACERDOTI:
È traditor!

RAMFIS, SACERDOTI:
Morrà!

AMNERIS:
(a Ramfis)
Sacerdote: quest'uomo che uccidi.
Tu lo sai, da me un giorno fu amato.
L'anatema d'un core straziato
Col suo sangue su te ricadrà!

RAMFIS:
È traditor!

SACERDOTI:
È traditor!

RAMFIS, SACERDOTI:
Morrà!

AMNERIS:
Voi la terra ed i Numi oltraggiate,
Voi punite chi colpe non ha.
Ah no, non `e traditor, pietà!
|
RAMFIS, SACERDOTI:
Morrà!
È traditor! Morrà!
(Si allontanano lentamente)
Traditor! Traditor! Traditor!

AMNERIS:
Empia razza! Anatema su voi!
La vendetta del ciel scenderà!
Anatema su voi!

(Esce disperata)


ATTO QUARTO
SCENA II: L'interno del tempio di Vulcano e la tomba di Radamès

La scena è divisa in due piani. Il piano speriore rappresenta l'interno del tempio splendente d'oro e di luce, il piano inferiore un sotterraneo. Lunghe file d'arcate si perdono nell'oscurità. Statue colossali d'Osiride colle mani incrociate sostengono i pilastri della volta.
Radamès è nel sotterraneo sui gradini della scala, per cui è disceso. Al di sopra, due Sacerdoti intenti a chiudere la pietra del sotterraneo

RADAMÈS:
La fatal pietra sovra me si chiuse...
Ecco la tomba mia. Del dì la luce
Più non vedrò... Non revedrò più Aida.
Aida, ove sei tu? Possa tu almeno
Viver felice e la mia sorte orrenda
Sempre ignorar! Qual gemito!... Una larva...
Una vision... No! forma umana È questa.
Ciel! Aida!

AIDA:
Son io.

RADAMÈS:
Tu... in questa tomba!

AIDA:
Presago il core della tua condanna,
In questa tomba che per te s'apriva
Io penetrai furtiva...
E qui lontana da ogni umano sguardo
Nelle tue braccia desiai morire.

RADAMÈS:
Morir! sì pura e bella!
Morir per me d'amore...
Degli anni tuoi nel fiore
Fuggir la vita!
T'avea il cielo per l'amor creata,
Ed io t'uccido per averti amata!
No, non morrai!
Troppo t'amai!
Troppo sei bella!

AIDA:
(vaneggiando)
Vedi?... di morte l'angelo
Radiante a noi s'appressa,
Ne adduce eterni gaudii
Sovra i suoi vanni d'or.
Già veggo il ciel dischiudersi,
Ivi ogni affanno cessa,
Ivi comincia l'estasi
D'un immortale amor.

SACERDOTESSE:
(al di sopra, nel tempio)
Immenso Fthà, del mondo
Spirito animator...

SACERDOTI:
(al di sopra, nel tempio)
Ah!

AIDA:
Triste canto!

RADAMÈS:
Il tripudio
Dei Sacerdoti.

AIDA:
Il nostro inno di morte.

RADAMÈS:
(cercando di smuovere la pietra del sotterraneo)
Né le mie forti braccia
Smuoverti potranno, o fatal pietra!

SACERDOTI, SACERDOTESSE:
Ah! Noi t'invochiamo, t'invochiam.

AIDA:
Invan!... tutto è finito
Sulla terra per noi.

RADAMÈS:
È vero! È vero!
(Si avvicina ad Aida e la sorregge)

AIDA E RADAMÈS:
O terra, addio; addio, valle di pianti...
Sogno di gaudio che in dolor svanì.
A noi si schiude il ciel e l'alme erranti
Volano al raggio dell'interno dì.

SACERDOTI, SACERDOTESSE:
Immenso Fthà, noi t'invochiam!

AIDA E RADAMÈS:
Ah! si schiude il ciel.
O terra, addio; addio, valli di pianti...

AMNERIS:
(in abito di lutto appare nel tempio e va a prostrarsi sulla pietra che chiude il sotterraneo)
Pace t'imploro...

AIDA E RADAMÈS:
Sogno di gaudio che in dolor svanì.

AMNERIS:
... salma adorata;

AIDA E RADAMÈS:
A noi si schiude il ciel...

AMNERIS:
Isi placata...

AIDA E RADAMÈS:
... si schiude il ciel e l'alme erranti...

AMNERIS:
Isi placata ti schiuda il ciel!

AIDA E RADAMÈS:
Volano al raggio dell'eterno dì.

SACERDOTI, SACERDOTESSE:
Noi t'invochiam...

AIDA E RADAMÈS:
... il ciel...

SACERDOTI, SACERDOTESSE:
... immenso Fthà!

AIDA E RADAMÈS:
... si schiude il ciel!

(Aida cade e muore nelle braccia di Radams)

AMNERIS:
Pace t'imploro,
... pace, pace...
... pace!

SACERDOTI, SACERDOTESSE:
Immenso Fthà!




Atto/Scena: In
I 1 2
II 1 2
III
IV 1 2
Out
FINE
sursa click aici

Vineri, 6 noiembrie 2009, orele 11.00 - Aula BCU „Carol I”
20 de ani de la căderea Zidului Berlinului.
Eveniment organizat de Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” din Bucureşti - Centrul de Documentare Europeană „Robert Shuman” şi Societatea Academică Europa de Mâine cu sprijinul Reprezentanţei Comisiei Europene în România şi al Administraţiei Prezidenţiale - Departamentul Securităţii Naţionale
sursa: www.bcub.ro

Invitatie la Workshop de Creativitate si dezvoltare personala - 7 noiembrie 2009, ora 10:00

Pornind de la ideea ca reuşita în viaţa personală şi profesională este strâns legată de încrederea şi respectul pe care ni le acordăm atât nouă, cât şi celorlalţi, şi din dorinţa de a comunica cât mai eficient cu cei din jur şi de a fi liberi, ne-am reunit forţele, un grup de tineri profesionişti şi am pus la cale programul pentru un workshop inedit.
Şcoala Q-Feel şi Code HR Consulting organizează programe de -training,team building,coaching,workshop-uri,evenimente,petreceri tematice,spectacole,tabere de artă,caravane şi cursuri în domeniul artistic.
Vrei să ai succes?
Ştii ca poţi mai mult?
Vrei să comunici cât mai eficient cu cei din jurul tău?
Vrei să capeti curaj, stăpânire de sine şi control asupra emoţiilor
pentru a susţine un discurs sau o prezentare în public?
Vrei să ai o vorbire cursivă, coerentă şi care să capteze
auditoriul?
Vrei să te joci cum nu ai mai făcut de când erai copil?
Noi suntem una dintre cele mai bune soluţii.
Workshop-ul de Creativitate
si Dezvoltare Personală
În cadrul acestui workshop buna dispoziţie şi
creativitatea se îmbină cu entuziasmul cu care
participanţii dau forma bijuteriilor şi obiectelor din fimo
şi ceramică.
Succesul jocurilor de rol, de improvizaţie şi de mişcare
scenică sunt produsul inspiraţiei reieşite din încrederea
în sine şi capacitatea de concentrare dobândite pe
parcursul acestei intâlniri.
Activităţile din program se bazează pe interactivitate,
comunicare deschisă şi sinceră şi pe metode de
relationare mai uşoare, mai bune, mai sănătoase cu cei
din jur.
Pentru cei curajoşi să se alăture
acestei aventuri, garantăm
dezvoltarea următoarelor competenţe şi abilităţi:
-
Auto-dezvoltare şi Concentrarea către rezultate şi obiective;
- Iniţiativă, proactivitatea, responsabilitatea, încrederea în sine;
- Comunicare deschisă, colaborare, relaţionare, sprijinul reciproc;
- Creativitatea şi Depăşirea limitelor personale;
- Creşterea implicării şi a fidelizării;
- Leadership, delegare, luarea deciziilor;
- Omogenizarea unei echipe dezorganizate;
- Creşterea respectului de sine ;
- Creşterea încrederii în capacităţile colegilor şi respectul reciproc;
- Dezvoltarea aptitudinilor de prezentare, creativitate şi ale spiritului inovator
Cui ne adresăm?
Celor care vor să iasă din rutină, care tind spre mai mult
Care doresc să se autocunoască, sa îşi descopere potenţialul latent şi ... talent
Celor care vor să aibe o viaţă sănătoasă, echilibrată, plină de sens
Celor care s-au plictisit şi vor ceva nou

Program Workshop:
Durata: 1 zi
10:00 – 11:30 – Înscriere, prezentare, jocuri de autocunoaştere “old me” findings, “new me discovering”;
11:30 – 11:45 – Coffee break
11:45 – 12:15 – Tehnici de respiraţie şi dicţie
12:15 – 13:30 – Jocuri de creativitate şi comunicare (prezentare discurs, atitudine, tonalitate, transmiterea emoţiilor. )
13:30 – 14:30 – Pauza de masa
14:30 – 15:45 – Modelaj în Fimo si ceramică
15:45 - 17:00 - Mişcare scenica şi improvizaţie
17:00 – 17:15 – Coffee break
17:15 – 18:30 – Să punem în practică! Cum să avem succes, cum să fim mai încrezatori în forţele noastre, cum să atragem ceea ce ne dorim.
18:30 – 19:00 – În loc de concluzii. (discuţii libere despre experienţele trăite, gala premianţilor
Cost workshop:
250 ron (se achită integral înainte de începerea programului)
Materiale de curs, diplomă, masa de prânz, cafea, apă, suc, ceai.
Numarul de participanţi:
minim 20
Locaţie:
Sediul Q-Feel, str. Ţepes Vodă, Nr. 1-3, etaj 3, sector 2, Bucureşti
( Zona Hala Traian în spatele bisericii Hagiu)
Traineri:
Doina Ionescu – Actriţă / Trainer
Elena Capruciu –Specialist în Resurse Umane şi Business & Life Coach
Gabriela Ioniţă – Actriţă / Coordonator Artistic
Cristina Iocu – Specialist în Resurse Umane
Contact:
Doina Ionescu:
Tel: 0731617892
E-mail: contact@cursuri-actorie.ro
www.cursuri-actorie.ro

Dacă...

Dacă ea e marea cu a sale valuri reci,
El este nisipul cel fară de legi!
Dacă ea e suflet ce prin țară pribegește,
El e inima ce întodeauna o iubește.

Dacă el e Pământul plin de vietăți,
Ea e ploaia ce aduce bunătăți.
Dacă el e-al Universului Soare,
Ea-i a Terrei plăpândă Floare.

Dacă ea-i o stea sclipitoare,
El e Luna ocrotitoare.
Dacă ea-i o rază aurie,
El e zăpada argintie.

Dacă el și ea sunt un mic izvor,
Atunci amândoi sunt un cer fără nori.
Dacă el și ea sunt în strofă un vers,
Atunci amândoi sunt o flacără în univers.

1 martie 2000

Poezie făra titlu de acu' 11 ani

"Te-aștept în fiecare zi
Sperând că vei veni
Lângă același vechi izvor
Unde ne-am cunoscut întâmplător....

La stele stau și le privesc
Spunându-le ce îmi doresc:
Să vii să mă salvezi,
Din brațul vrăjii să mă eliberezi!"

Așa scria plângând,
În sufletul ei sperând,
Că va veni să o salveze
Și s-o reîncoroneze.....

Căci ea era Maria.
Regina Veselia
La naștere o botezase,
Însă de zâna rea uitase!!

Aceasta apăruse la sfârșit
Și astfel fetei i-a ursit:
"Când vei face 16 ani,
Nu să sprăcești de bani,

Ci zmeii să te fure
Să te puna-n lanț de mure!"
Dar Regina Veselia,
Ce era și zâna-ntâia

Astfel a grăit,
Vraja de-a mai deylipit:
"De s-o-ncumeta
Vreun voinic a te salva

Și zmeii să-i omoare,
Atunci să zâmbești din nou la soare"
Ațșa s-a zis, așa s-a și făcut
Când anul 15 a trecut.

Dar groaznic ce era??
Pe Pământ nu mai trăia
Un viteaz ca Făt Frumos,
Un voinic curajos!

Soarele și Luna îi erau părinți
Și cât timp crescuse printre sfinți
De Ionel Maria se îndrăgostise
Dar cu el doar o dată se privise...

Nu știa dac-o plăcuse;
Nu știa dac-o rereținuse;
Dar ea îi scrisese și spera
Să o elibereye, asta ăși dorea.

Sărutând, scrisoarea o lăsă.
Vântul sus o ridică
Și pe brațe o purtă.
Lu' Ionel în poartă i-o lăsă.

Când acesta o citi,
Pe loc se îngrozi,
Începu a tremura
Și la față a se-ncrunta!

Și nu de-a zmeilor putere,
Ci de-a Mariei durere.
Intrând în casă
Astfel grăi înainte de masă.

"Părinți, surori și frați
Mă duc să o salvey de la pirați
Pe-a munților prințesă
A ceruluui Contesă!

Aceștia o țineau ferecată
Cu vraja fermecată
Pe fundul unui izvor vechi
În care peștii înnotau perechi.

Acolo s-a dus și Ionel
Dar nu pricepea el,
Unde-i tărâmul zmeilor
În apa zeilor!?

Și când stătea și se gândea
În cale ce-i ieșea?
Un leu fără coroană...
Un leu fără coamă!

"Micuțe băiețel
Coroana mi-a furat el
Zmeul cel Rău
Pe nume Bandău.

De-atunci poporul m-a izgonit
Și eu aici am venit.
Dar cum să fac să domnesc,
Fără coroana de animal regesc?"

"S-ar zice cum coroana ta,
Ar purta-o doamna Vulpea.
Că ea ar fi pus pe zmei să ia
Coroana ta și să i-o dea."

Atunci leului îi veni în minte
ce i-a zis Iepurilă Dinte:
"Vulpea-i regină în Pădure
Și viețile-s foarte dure!"

Plecară atunci imediat
S-arăte lumii cine-i împărat!
Și că nu contează-aspectul
Așa a zis Bufnița Înțeleptul!

Și când la luptă dreaptăau provocat-o
Pe Vulpe amețeala a apucat-o,
Și poate i s-a părut adevărul fatal,
Însă minciuna e un drog mortal!

Și astfel Leul rege a redevenit,
Și lu' Ionel i-a mulțumit:
I-a dat un fluier fermecat,
De cântă va știi că l-a chemat.

Ionel a mai aflat
Și cum se face de-a intrat
Castelul în iyvorul vechi,
Unde peștii înnoată perechi:

Când intri în izvor,
În jos un trăgător
Te duce la zmei,
Într-o clipă, nu în trei!!!

Și așa a ajuns Ionel
Băiat de ciobănel,
Din fluier doinaș,
Niciodată plecat la oraș,

Față-nfață cu Mezinul
Zmeul Tarianatinul!
Ei aprig s-au luptat,
Însă Ionel a câștigat!

Atunci Zmeoaica s-a înfuriat
Pe Ionel a apucat,
În Pământ l-a băgat
Pân' la glezne încuiat!

Dar acesta când a prins-o
În pământ a și învins-o
În pământ a împins-o
Și pe veci a închis-o!

Și apoi a stat
Și a așteptat
Pe zmeul cel rău
Pe nume Bandău!

Când acesta a venit
Fratele și muma și-a zărit!
Și o luptă s-a pornit,
De trei zile nu s-a mai oprit!

Zmeul mai că-l strivise,
Când Ionel prinse
Fluierul cel fermecat
Și pe leu l-a chemat.

Dar acesta n-a venit
La luptă neînsoțit,
A adus cu dâânsul
Șerpi cât mânzul!!

Astfel pe zmeu l-au mâncat
Și pe Ionel l-au eliberat.
Acesta la Maria s-a dus,
Și astfel i-a spus:

"Scumpa mea Maria,
Eu spre ieșire am cheia.
De vei vrea să mă urmeyi,
Ochii tăi nu vor mai fi umezi!"

Și astfel au plecat;
De nuntă s-au apucat;
Așa cum e firesc,
Când doi oameni se iubesc!

Căci nu contează cine ești,
Atunci când iubești:
De ești prințesă printre stele,
Ori ciobănaș printre miorele!

"Flori te-nvăluiesc
Când auzi "te iubesc"!
Sărac sau bogat,
Dragostea nu-i un păcat!

Și pe lumea asta orice ar fi
Iubirii întodeauna îi voi zâmbii,
Căci dragostea-i altarul sfânt,
Al celor cu și fără de cuvânt"

Așa stătea gândind.
Și pe Ionel privind,
Cum zi de zi coboară,
Să pască a lui mioară.

4. mai 1998

Sinaia 2009

Conferintele TNB
Duminică, 25 octombrie 2009, de la ora 11.oo, la Sala Atelier, în cadrul Conferinţelor Teatrului Naţional, Domnul Mihai Şora prezintă conferinţa cu tema Partea daruită a jocului: Brancuşi văzut de Fondane.
„Dumnezeu, care a creat lucrurile, vieţuitoarele, formele, a căzut pradă unei nemaipomenite lenevii; a face lumea în şase zile e semn de pripeală; cu dalta, cu ferăstrăul şi cu mâinile sale, Brâncuşi reia, una după alta, făpturile neduse până la capăt: a îndreptat până acum cocoşul, pasărea, ba chiar şi pe Socrate l-a redat sieşi. Căci Brâncuşi este un logician, un logician înfocat, pe care nicio sclipire nu l-ar putea mulţumi, pe care nu l-ar descuraja nicio beznă, care tinde mereu spre mai adunat, mai inefabil, mai avântat. La el, mişcarea - strânsă în chingi, fremătând de nerăbdare - se înverşunează să-şi ia avântul : până şi mănuşile îi sunt bătute-n cuie, ca să nu-şi poată lua zborul. « Străveziu gheţar de zboruri ce n-au fost » : la Brâncuşi s-a gândit Mallarmé! Niciodată, aici, schimonoseala unui unghi deschis, niciodată scară fără capăt. Cine-l va fi învăţat pe acest ţăran de la Dunăre toate regulile jocului său, cine-i va fi îngăduit să-şi găsească limitele jucându-se, şi să atingă cea mai profundă expresie a unei arte care, de milenii încoace, se află în căutarea a ceea ce o defineşte şi o singularizează? Laocoon nu are ce-l învăţa."
Referinţa: Benjamin Fondane, „Brancusi", în Cahiers de l'Étoile, II, 11, septembrie-octombrie, Paris, 1929 (cu două fotografii de Constantin Brâncuşi). Traducere din limba franceză de Luiza Palanciuc şi Mihai Şora [ediţia I: Editura Limes, 2008; ediţia a II-a: Editura Polirom, seria de autor „Benjamin Fondane" (în curs de apariţie); ediţii electronice ale operelor, facsimile, analize, comentarii, anunţuri la adresele: http://www.fondane.eu, http://www.fondane.fr şi http://fondane.wordpress.com].

Sursa www.tnb.ro

Craiova 2007

citatul zilei

we never know what tomorrow will bring, so we should have the time and courage not to postpone anythin

IPOSTAZE ALE MODERNISMULUI. PICTURA ÎN BULGARIA, GRECIA, ROMÂNIA, 1910-1940

Durata: 2 octombrie – 29 noiembrie 2009
Locatia: Muzeul Naţional de Artă al României, parterul Galeriei Naţionale

Muzeul Naţional de Artă al României în colaborare cu Fundaţia B&M Theocharakis din Atena şi Galeria Naţională de Artă din Sofia organizează expoziţia Ipostaze ale modernismului. Pictura în Bulgaria, Grecia, România, 1910-1940.

Această expoziţie este parte integrantă a proiectului Balkan Modernisms, iniţiat de Fundaţia Theocharakis din Grecia şi finanţat prin programul Cultura 2007-2013 al Uniunii Europene. Proiectul îşi propune să aducă în atenţia publicului modalităţile în care modernismul a fost asimilat şi interpretat în regiunea balcanică. După popasul de la Bucureşti, expoziţia va fi itinerată la Galeria Naţională de Artă din Sofia şi la Fundaţia Theocharakis din Atena, până în luna mai 2010.

Expoziţia cuprinde 120 de lucrări de pictură şi grafică - câte 40 din partea fiecărei ţări participante – şi este structurată în trei mari secţiuni: O nouă viziune modernă (spaţiu, peisaj, natură moartă), Istoria în viziune modernă (identitate naţională, inspiraţie divină, ecouri ale Greciei clasice) şi Prezenţa umană în arta modernă (portrete, corpul omenesc). Printre cei 18 artişti selecţionaţi să reprezinte România se numără atât personalităţi consacrate ale avangardei (Marcel Iancu, Victor Brauner, Max H. Maxy, Hans Mattis - Teutsch, Jules Perahim, Corneliu Michăilescu), dar şi creatori asociaţi de obicei unor tendinţe artistice mai puţin vehemente (Petre Iorgulescu-Yor, Margareta Sterian, Sabin Popp, Merica Râmniceanu).

Christos Carras, coordonatorul proiectului, afirmă că „proiectul propune o perspectivă mai echilibrată asupra istoriei artei din această parte a lumii, în perioada dată, prin relevarea caracteristicilor regiona­le şi naţionale, precum şi a experienţelor multiple pe care Bulgaria, Grecia şi România le-au parcurs în procesul de transformare profundă a concepţiilor estetice locale, de­terminată de integrarea ideilor, formelor şi tehnicilor ela­borate în marile metropoleis cosmopolite ale Europei occi­dentale. Sperăm ca rezultatul să fie o mai bună cunoaşte­re a diversităţii şi profunzimii activităţii culturale într-o zonă percepută ca „periferie”, prin înţelegerea semnificaţiei pe care arta modernă o are în definirea identităţii culturale europene”.

“Proiectul privind modernismul în Balcani sintetizează sco­purile Programului Cultural, şi anume încurajarea opera­torilor culturali din Europa pentru a-şi împărtăşi viziunea şi a coopera, precum şi facilitarea circulaţiei şi cunoaşterii reciproce a creatorilor şi creaţiilor artistice în Europa”, a declarat Ján Figel, comisar european pentru educaţie, învăţământ, cultură şi tineret.

În completarea expoziţiei, pentru a oferi o imagine cât mai completă a modernismului, pe data de 9 octombrie la sala Auditorium a MNAR va avea loc un recital susţinut de violonistul Alexandru Tomescu şi de pianistul Horia Mihail ce va cuprinde piese compuse în perioada 1910 – 1940, iar pe data de 12 noiembrie în sălile expoziţiei publicul va putea asista la conferinţa susţinută de arh. Nicolae Lascu pe tema arhitecturii moderniste în România.

Expoziţia de la Muzeul Naţional de Artă al României beneficiază de o scenografie specială, realizată în colaborare cu echipa de arhitecţi de la Abrupt Arhitectura, ce include o sală de lectură adiacentă, amenajată în stilul localului Cabaret Voltaire din Zürich – centrul mişcării Dada. Expoziţia este însoţită de un catalog în limba română şi de unul în limba engleză. Curatorii expoziţiei sunt: Irina Genova (Bulgaria), Takis Mavrotas (Grecia) şi Mariana Vida (România).

Sursa: http://www.mnar.arts.ro

ZILELE CULTURII ISRAELIENE

Ambasada Statului Israel la Bucuresti si Teatrul Odeon au placerea sa va anunte desfasurarea programului „odeon.art 5 - Zilele Culturii Israeliene”, care va avea loc in perioada 20-22 octombrie 2009 la Teatrul Odeon.

Va multumim si va asteptam!



odeon. art 5

ZILELE CULTURII ISRAELIENE

20 – 22 octombrie 2009



PROGRAM

20 octombrie, ora 19.00

Vernisaj afise de teatru israelian

ONE WOMAN SHOW LIA KÖNIG, Teatrul Habima (Tel Aviv)

Pret bilete: intreg 21.20 lei; redus 12.72 lei



Lia Konig s-a născut în Polonia în 1929, iar după cel de-al II-lea război modial a venit în România pentru a studia actoria la Institutul de Teatru din Bucureşti. A fost angajată a Teatrului Evreiesc din capitală. În 1961 a emigrat în Israel, devenind o actriţă renumită a Naţionalului israelian – Teatrul Habima din Tel-Aviv, unde activează şi în prezent.

În 1987 Lia Konig a primit Premiul Israel, cea mai înaltă distincţie de stat. Ea este cunoscută ca “prima doamnă a teatrului israelian”.





21 octombrie, 19.00

EMIL AYBINDER QUARTET & HANNY LIVNE (Tel Aviv)

Concert de muzica traditionala

Pret bilete: intreg 21.20 lei; redus 12.72 lei



Emil Aybinder s-a născut la Chişinău, unde pînă în 1990 (anul plecării în Israel). În anul 2000 a înfiinţat Departamentul de acordeon al Academiei de Muzică şi Dans din Ierusalim. În 2002 a câştigat premiul Ministerului Culturii, Ştiinţei şi Sportului, oferit de primul-ministru israelian.







22 octombrie, 19.00

Conferinta despre teatrul israelian de azi sustinuta de prof.univ. Andrei Strihan (Tel Aviv)

32 MINUTE DE DRAGOSTE, spectacol de dans de Amit Goldenberg & Yaara Dolev (Tel Aviv)

Pret bilete: intreg 21.20 lei; redus 12.72 lei



Yaara Dolev şi Amit Goldenberg sunt câştigători ai Bienalei pariziene de dans.

În acest spectacol, ei caută inocenţa într-o lume care a pierdut speranţa, o lume în care televiziunea ne anulează sensibilitatea în numele ratingului.

Cu o coordonare perfectă pe scenă, cei doi artişti crează o nouă lume, bogată în imagini, care aduce spectatorii în viaţa unui cuplu, cu visele, coşmarurile şi speranţele lor, şi mai ales cu încercarea de a rămâne echilibraţi.

Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” din Bucureşti (continuatoarea Fundaţiei Universitare „Carol I”) a reluat, după mai bine de şase decenii, Conferinţele Fundaţiei, manifestare de tradiţie în peisajul cultural bucureştean interbelic. A opta conferinţă, cu tema „Războiul sfârşitului/începutului de mileniu. Literele şi cifrele”, va fi susţinută de Profesorul universitar dr. Liviu Papadima decanul Facultăţii de Litere a Universitaţii din Bucureşti.
Conferinţa se va desfăşura joi, 29 octombrie, orele 18.00, în Aula Bibliotecii (Corpul „Fundaţie”, Calea Victoriei, nr.88)
sursa: www.bcub.ro