Vesruri şi muzică pentru România

Hora Unirii, V. Alecsandri

Hai să dăm mână cu mână
Cei cu inimă română,
Să-nvârtim hora frăţiei
Pe pământul României!

Iarba rea din holde piară!
Piară duşmănia-n ţară!
Între noi să nu mai fie
Decât flori şi omenie!

Măi muntene, măi vecine,
Vină să te prinzi cu mine
Şi la viaţă cu unire,
Şi la moarte cu-nfrăţire!

Unde-i unul, nu-i putere
La nevoi şi la durere.
Unde-s doi, puterea creşte
Şi duşmanul nu sporeşte!

Amândoi suntem de-o mamă,
De-o făptură şi de-o seamă,
Ca doi brazi într-o tulpină,
Ca doi ochi într-o lumină.

Amândoi avem un nume,
Amândoi o soartă-n lume.
Eu ţi-s frate, tu mi-eşti frate,
În noi doi un suflet bate!

Vin' la Milcov cu grăbire
Să-1 secăm dintr-o sorbire,
Ca să treacă drumul mare
Peste-a noastre vechi hotare,

Şi să vadă sfântul soare
Într-o zi de sărbătoare
Hora noastră cea frăţească
Pe câmpia românească!

Deşteptarea României *, V. Alecsandri
1848

Voi ce staţi în adormire, voi ce staţi în nemişcare,
N-auziţi prin somnul vostru acel glas triumfător,
Ce se-nalţă pân' la ceruri din a lumii deşteptare,
Ca o lungă salutare
Cătr-un falnic viitor?

Nu simţiţi inima voastră că tresare şi se bate?
Nu simţiţi în pieptul vostru un dor sfânt şi românesc
La cel glas de înviere, la cel glas de libertate
Ce pătrunde şi răzbate
Orice suflet omenesc?

Iată! lumea se deşteaptă din adânca-i letargie!
Ea păşeşte cu pas mare cătr-un ţel de mult dorit.
Ah! treziţi-vă ca dânsa, fraţii mei de Românie!
Sculaţi toţi cu bărbăţie,
Ziua vieţii a sosit!

Libertatea-n faţa lumii a aprins un mândru soare,
Ş-acum neamurile toate către dânsul aţintesc
Ca un cârd de vulturi ageri ce cu-aripi mântuitoare
Se cerc vesel ca să zboare
Către soarele ceresc!

Numai tu, popor române, să zaci vecinic în orbire?
Numai tu să fii nevrednic de-acest timp reformator?
Numai tu să nu iei parte la obşteasca înfrăţire,
La obşteasca fericire,
La obştescul viitor?

Până când să creadă lumea, o! copii de Românie!
C-orice dor de libertate a pierit, s-a stins din voi?
Până când să ne tot plece cruda, oarba tiranie
Şi la caru-i de trufie
Să ne-njuge ea pe noi?

Până când în ţara noastră tot străinul să domnească?
Nu sunteţi sătui de rele, n-aţi avut destui stăpâni?
La arme, viteji, la arme! faceţi lumea să privească
Pe câmpia românească
Cete mândre de români!

Sculaţi, fraţi de-acelaşi nume, iată timpul de frăţie!
Peste Molna, peste Milcov, peste Prut, peste Carpaţi
Aruncaţi braţele voastre cu-o puternică mândrie
Şi de-acum pe vecinicie
Cu toţi mâinile vă daţi!

Hai, copii de-acelaşi sânge! hai cu toţi într-o unire
Libertate-acum sau moarte să cătăm, să dobândim.
Pas, români! lumea ne vede... Pentru-a Patriei iubire,
Pentru-a mamei dezrobire
Viata noastră să jertfim!

Fericit acel ce calcă tirania sub picioare!
Care vede-n a lui ţară libertatea re-nviind,
Fericit, măreţ acela care sub un falnic soare
Pentru Patria sa moare,
Nemurire moştenind.

* Această poezie nu a fost publicată în ediţia l-a a Doinelor, fiindcă volumul,
tipărit la Paris, avea a trece prin Austria pentru ca să intre în România.


La România, Dimitrie Bolintineanu

Astfel cum se-nclină crinul
Fără viaţă şi color,
Când un vierme-i roade sânul
Fraged şi desfătător;
Astfel, dulce Românie,
Tu începi a te fana,
Şi nimic n-aduce ţie
Viaţa şi mărirea ta!
Dragă, moartea locuieşte
Chiar în sânul tău frumos.
Unde mergi ea te-nsoteşte;
Orice faci e de prisos.
Când în dorul ce te-abate
Tu încaleci să combaţi,
Un fiastru urcă-n spate
Şi iţi zice să abaţi!
Când pe râul organizării
Vasul tău vrei a-l purta,
Un fiastru, al pierzării,
Pune mâna-n cârma sa.
Unde mâna ta plăcută
Scrie fericire,-amor!
Altă mână nevăzută
Scrie-ndată: ură, dor!
Când tu faci o faptă bună
Fiii tăi o veştezesc,
Rozele p-a ta cunună
Cum le pui se ofilesc!
Şi speranţa ta se curmă!
Cu nimica nu te-mpaci!
Toţi s-arată pentru cârmă;
Dar eu nu mai văz cârmaci!

Patria română, George Coşbuc

Patria ne-a fost pământul
Unde ne-au trăit strămoşii,
Cei ce te-au bătut pe tine,
Baiazide, la Rovine,
Şi la Neajlov te făcură
Fără dinţi, Sinane,-n gură,
Şi punând duşmanii-n juguri
Ei au frământat sub pluguri
Sângele Dumbrăvii-Roşii. -
Asta-i patria română
Unde-au vitejit strămoşii!

Patria ne e pământul
Celor ce suntem în viaţă,
Cei ce ne iubim frăţeşte,
Ne dăm mâna româneşte:
Numai noi cu-acelaşi nume,
Numai noi români pe lume
Toţi de-aceeaşi soartă data,
Suspinând cu toţi odată
Şi-având toţi o bucurie;
Asta-i patria română
Şi ea sfânta să ne fie!

Patria ne-o fi pământul
Unde ne-or trăi nepoţii,
Şi-ntr-o mândră Românie
De-o vrea cerul, în vecie,
S-or lupta să ne păzească
Limba, legea românească
Şi vor face tot mai mare
Tot ce românismul are:
Asta-i patria cea dragă
Şi-i dăm patriei române
Inima şi viaţa-ntreagă.

Scumpă ţară românească, George Coşbuc

Scumpă ţară românească,
Cuib în care ne-am născut,
Câmp pe care s-a văzut
Vitejia strămoşească,
Scumpă ţară românească,
Te salut!

Şi-a mea frunte ţi se-nchină
Ca naintea unui sfânt,
Căci, deşi copil eu sunt,
Inima de dor mi-e plină.
Să te văd mereu regină
Pe pământ.

Să ai viaţă de vecie,
Să sporească-al tău popor;
Sub stindardul tricolor
Să nu vezi decât frăţie,
Şi-atunci, dac-o fi să fie,
Pot să mor!

MAMĂ ŢARĂ, Adrian Păunescu


Cu lacrimi ti-as scrie, batrâna mea ţară,
Un cântec facut dintr-un lut absolut,
Copii să-ţi crească, duşmanii să-ţi piară
Sa fii viitor şi prezent şi trecut.

La tine eu vin înainte de lupta,
Si stau în genunchi si iertare îti cer
Si lancea îti jur sa-mi ramâna nerupta
Si daca-mi ceri, pentru tine sa pier.

Ce ochi de lumia, ce ochi ai tu MAMĂ,
Pe noi în lumina si mila ne cresti,
Si vorbele tale curate ne cheama,
Din toate stravechile T;ari Românesti.

Eu MAMĂ îti zic, dar aud ca-ti spun ŢARĂ,
Cu lacrima-ţi scriu neştirbit juramânt:
Lumina din ochii tăi buni să mă doară
Oricât s-o-ntâmpla să traiesc pe pământ.

Şi cum să te dau pentru alta pe lume?
Comerţ cum să fac cu un deal de strămoşi?
Al tău sunt eu ŢARĂ, cu fapte şi nume
Ca-n colţ de batista pe steag să ma coşi.

Da-mi pietre sa car, da-mi pe limba tarâna,
În oase rîstoarna-mi fiertura de stea,
Acopera-mi ochii si taie-mi o mâna,
Al tau sunt de-a pururi, tu, MAMĂ a mea.

C-a fost adevar sau vis sau reclamă
De mic am aflat un cuvânt, Dumnezeu.
Al LUI feminin îi eşti tu, ŢARĂ MAMĂ,
Puterea supremă a tot ce-i mai bun.

Iubire deplină şi fără condiţii
Nu-ţi dau dacă-mi dai, ci-s al tău fiindcă sunt,
Prin mine datori îţi sunt încă sciţii,
MAMĂ, tu, ŢARĂ, CUVÂNTULE SFÂNT !